Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Guvernul a fost nevoit să împrumute zeci de miliarde de lei în al doilea an al pandemiei

VIDEO | Guvernul a fost nevoit să împrumute zeci de miliarde de lei în al doilea an al pandemiei

Sprijinul public va lua forma unor împrumuturi subvenționate și a unor garanții de stat pentru împrumuturi / Sursă FOTO: Mediafax Foto

Pe primele nouă luni ale anului, datoria publică a României a crescut cu 57 miliarde de lei (aproape 12 miliarde de euro), iar 42 miliarde de lei din datoriile care au ajuns la scadență au fost „rostogolite”. Ne mai așteptăm la alte 28 miliarde de lei în plus la datoria publică și încă 9 miliarde de lei datorie scadentă care va fi rostogolită, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice ale săptămânii 4 – 10 decembrie 2021.

Din totalul împrumutat, 35,2 miliarde de lei provin din împrumuturi externe, iar restul de pe piața internă.

48,9 miliarde de lei și 1,66 miliarde de euro au fost atrase de la investitori instituționali din România și încă 6,27 miliarde de lei provin din titluri de stat cumpărate de populație. Dar numai 57 de miliarde de lei (cel puțin până la sfârșit de septembrie) din cele 99 miliarde de lei împrumutate s-au adăugat la datoria publică. Restul de 42 miliarde de lei reprezintă refinanțarea unor datorii scadente în cursul acestui an.

Necesarul brut de finanțare pentru anul 2021 este de aproximativ 136,2 miliarde de lei, determinat de nivelul previzionat de 7,13% din PIB (84,9 miliarde de lei) al deficitului bugetar, precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2021, în sumă de circa 51,3 miliarde de lei.


Sursa: https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/imprumuturile-guvernului-au-ajuns-la-100-de-miliarde-de-lei-20489256

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
2026: Ce alcoolemie îți suspendă permisul și când ajungi direct la dosar penal? Limitele exacte din lege
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică