Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ion Cristoiu: „Cucerirea Hersonului nu are valoare din punct de vedere militar”

VIDEO | Ion Cristoiu: „Cucerirea Hersonului nu are valoare din punct de vedere militar”

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Conform acestuia, cucerirea Hersonului nu are valoare din punct de vedere militar. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„După plecare rușilor din Herson, ucrainienii au eliberat niște ziduri. Rușii au trecut într-o fază nouă, aceea a consolidării pe poziții și au trecut Nipru pentru acest lucru. Din punct de vedere militar, cucerirea Hersonului nu are nicio valoare.

Să presupunem că în Primul Război Mondial armata a 6-a cucerea Stalingradul (era cea mai mare armată a Germaniei). Dacă ar fi câștigat în acest mod, tot un eșec ar fi fost, căci a durat două luni. O victorie militară se judecă după câte pierderi omenești ai, cât de repede ai făcut-o și ce forțe ai angajat. Una e să te bați cu toată armata ucrainiană, alta e să-i învingi pe ruși cu trei inși”, a declara sciitorul.

Continuă o strategie care s-a schimbat după ce rușii au cucerit bucata de pământ, a mai adăugat Cristoiu, care face referire la atacurile privind infrastructura energetică a Ucrainei.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Prețuri de groază la Bran, de Halloween! Turiștii au avut parte de fiori reci când au văzut cât costă un mic și intrarea la castel
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cel mai verde oraș din Italia se află în una dintre cele mai poluate zone din Europa
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”