Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Victor Ponta: „Am fost achitat definitiv și irevocabil”. Cât a costat procesul fostului premier

VIDEO | Victor Ponta: „Am fost achitat definitiv și irevocabil”. Cât a costat procesul fostului premier

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul premier a vorbit despre ce a însemnat dosarul „Rovinari – Turceni”, care au fost cheltuielile și cine a trebuit să plătească pentru ele. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Voiam să spun ce m-a tulburat zilele astea. Nu am apucat să ne vedem după 28 decembrie, când, în sfârșit, după 8 ani și jumătate, am fost achitat definitiv și irevocabil de completul de 5 judecători. Nu mă uit în trecut, nu mă interesează. Cu dosarul ală, de fapt, m-au dat jos pe mine și au urmat nouă prim-miniștri (e o altă discuție). Evident, toată lumea mi-a zis să îi dau în judecată, că și-au bătut joc de mine. Am tot vorbit cu tot felul de prieteni, de avocați, dar mi-au spus să dau în judecată Ministerul de Finanțe. Eu n-am nicio treabă cu Ministerul de Finanțe. Nu vreau să iau nimic de la Ministerul de Finanțe. Numai așa se face. În primul rând, președinta curții Supreme, doamna Corbu, care a dat în judecată statul și a primit bani. Nu este corect. De ce de la Ministerul de Finanțe și nu de la cel care a făcut porcăria?”, a declarat Victor Ponta.

Conform fostului premier al României, cheltuielile pentru procesul său au fost 1.2 milioane de euro. „Le-am calculat eu cu un expert plătit de mine, ele costând în percheziții, expertiză, tot ce a însemnat acest proces. Tu îți dai seama că banii îi plătim noi?”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv, joi, 28 decembrie, achitarea fostului premier Victor Ponta şi a fostului senator Dan Şova în dosarul „Rovinari – Turceni”.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea celorlalţi inculpaţi din dosar: Octavian Laurenţiu Graure (fost director economic al Complexului Energetic Turceni), Laurenţiu Ciurel (fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari) şi Dumitru Cristea (fost director general al Complexului Energetic Turceni).

Victor Ponta, Dan Şova, Octavian Laurenţiu Graure şi Laurenţiu Ciurel primiseră decizii de achitare şi la instanţa de fond, în mai 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Haos la granița Spaniei cu Marocul. Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar
Digi24
Traian Băsescu, despre criza energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
Mediafax
Alina Gorghiu: „Bolojan a refuzat delimitarea de Simion și AUR”. Ce spune despre Fritz și Nicușor Dan
Click
3 zodii vor trece prin momente complicate în luna august. Vor avea de depășit cumpene la care nici nu s-ar fi gândit
Digi24
De ce fug oamenii din Maroc: explicația crizei de la granița spaniolă
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Ce se întâmplă doctore
Ce este leptospiroza, boala de care suferă Miruna, tânăra care a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a întors de pe litoral! Se poate lua din apa mării
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Erupțiile vulcanice din Cercul de Foc al Pacificului ar fi răcit Pământul timp de secole