Adrian Năstase și-a retras recursul de la Curtea de Apel București

Adrian Năstase și-a retras recursul de la Curtea de Apel București
Publicat: 25/07/2012, 10:46
Actualizat: 26/06/2013, 21:53

Avocatul Ion Cazacu a declarat, la finalul ședinței de judecată, că Adrian Năstase și-a retras recursul, considerând că nu mai este cazul să țină o contestație în cazul unei decizii care și-a produs efectele.

El a spus că decizia de a-l cita pe Adrian Năstase la instanță pentru judecarea acestui recurs este legală, însă se putea trece peste acest lucru.

„Cred că aducerea lui este ușor forțată”, a spus Ion Cazacu, precizând însă că judecătorul a arătat că dacă exista la dosar un certificat medical din care să rezulte că Adrian Năstase nu se poate prezenta la instanță, acesta nu mai era adus.

Avocatul a precizat că se solicită instanței să constate ca executate cele șase zile în care Adrian Năstase a stat internat la Spitalul Floreasca. El a precizat că în 20 iunie i-a fost înmânat mandatul de executare, lucru consemnat în documentele anchetatorilor, iar din acel moment a fost arestat și a stat sub pază la Spitalul Floreasca până în 26 iunie, când a fost transferat la Penitenciarul Spital Rahova.

„Este normal să se scadă din pedeapsă cele șase zile în care a stat la Spitalul Floreasca”, a spus avocatul Ion Cazacu.

El a mai spus că Adrian Năstase este în monitorizare medicală, ia peste 20 de pastile, iar după vindecarea rănilor de la gât, rămân celelalte boli de care suferă.

„Adrian Năstase se află la secția de cardiologie la Jilava. Este o secție medicală, sunt acolo medici specialiști cardiologi”, a precizat Ion Cazacu.

După ce Adrian Năstase a spus în fața instanței că își retrage recursul, acesta a fost dus de la Curtea de Apel București înapoi la Penitenciarul Spitalului Jilava.

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității”, a fost adus, miercuri dimineață, în jurul orei 9.00, la Curtea de Apel București. La intrarea în sediul Curții de Apel București, Adrian Năstase nu a făcut declarații, el spunând doar că se simte mai bine.

Năstase a fost aplaudat la intrarea în sala de judecată de unele dintre persoanele prezente.

La Curtea de Apel București au venit soția și fiul cel mare al lui Adrian Năstase, precum și rude și prieteni ai acestuia.

În 26 iunie, Tribunalul București a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei.

Decizia a fost contestată de avocații lui Adrian Năstase la Curtea de Apel București.

În 17 iulie, Adrian Năstase a fost transferat de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afecțiunilor medicale cronice de care suferă. Năstase a fost cazat în Secția Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu șase paturi și grup sanitar propriu, preciza unitatea de detenție.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

În seara aceleiași zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, la locuința sa din strada Zambaccian. El a fost internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova. În 21 iunie, Năstase a fost operat de o echipă din care au făcut parte și medicii Ioan Lascăr și Șerban Brădișteanu.

Parchetul Înaltei Curte de Casație și Justiție verifică procedura derulată de cei doi polițiști care au mers la locuința lui Năstase pentru a pune în executare mandatul de condamnare a acestuia, de la intrarea în imobilul din strada Zambaccian și până la preluarea fostului premier de către ambulanță, după tentativa de sinucidere.

Procurorul general, Codruța Kovesi, declara, în 26 iunie, că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase și că urmează să fie verificate toate actele medicale.

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în urma căreia acesta a fost internat și operat la Floreasca, a generat unele suspiciuni în spațiul public legate de îngrijrile de care ar fi avut nevoie fostul premier și de diagnosticul lui.

Adrian Năstase a fost audiat, în 16 iulie, la Penitenciarul Rahova în legătură cu tentativa sa de sinucidere din seara de 20 iunie, când polițiștii au venit la domiciliul său pentru a pune în executare mandatul de încarcerare.

Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a transmis procurorilor, în 13 iulie, concluziile raportului de expertiză medico-legală în acest caz.

Medicul Șerban Brădișteanu, șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, managerul spitalului, Radu Macovei, medicul Simona Bragadireanu, de la secția Anestezie Terapie Intenvisă (ATI), Gheorghe Dumitru, adjunct al șefului Poliției Capitalei, Nicolae Costea și Marian Apostol, ofițeri de poliție judiciară în cadrul Poliției Capitalei, sunt cercetați de procurorii DNA pentru favorizarea lui Adrian Năstase.

Aceștia sunt acuzați că au îngreunat și au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție fostului premier Adrian Năstase.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Vești de la Palatul Buckingham. Decizia luată de Regele Charles
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”