Cum va arăta structura politică post-conflict a Iranului? Trei personaje cheie și amenințarea Frontului Paydari. „Mojtaba Khamenei nu joacă un rol absolut, IRGC este arbitrul multor decizii strategice”

Influența Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a crescut timp de decenii. Uciderea fostului lider suprem Ali Khamenei și ascensiunea fiului său – Mojtaba Khamenei – în această funcție au centralizat rolul IRGC în procesul decizional strategic. Deși mulți comandanți de rang înalt ai IRGC au fost uciși la începutul conflictului, aceștia au fost înlocuiți de alți lideri experimentați care au gestionat, până acum, efortul de război.

Conflictul cu SUA și Israel nu a împins Iranul către o simplă structură duală, civil versus securitate. În schimb, puterea a devenit mai concentrată în cadrul unui nucleu militar de securitate, se arată într-o analiză publicată de The Jamestown Foundation.

• Sistemul se află sub presiunea simultană a diplomației externe și a unei baze interne dure care percepe orice flexibilitate drept slăbiciune.
• De la începutul războiului, autoritatea asupra războiului, diplomației și escaladării s-a mutat din ce în ce mai mult către un nucleu militar de securitate relativ coeziv.
• Instituții precum Ministerul de Externe continuă să implementeze deciziile Consiliului Suprem de Securitate Națională.

Personalități precum Abbas Araqchi – ministrul de Externe al Iranului – operează într-un sistem în care diplomația nu este separată de strategia militară.

Apariția unei noi generații de lideri iranieni

Una dintre consecințele atacurilor SUA-Israel asupra Iranului a fost apariția unei noi generații de lideri iranieni.

Mulți dintre aceștia au fost considerați mai militariști și mai imprudenți decât predecesorii lor. Un grup de comandanți ai IRGC –  experimentați în luptă – și aliații lor servesc acum drept factori de decizie cheie în teme de securitate, război și diplomație.

Mohammad Baqer Qalibaf și alte două figuri din domeniul securității – Mohammad Baqer Zolqadr, șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională, și Ahmad Vahidi, comandantul IRGC – conduc, practic, afacerile zilnice ale guvernului iranian.

În ciuda prezenței lui Qalibaf în negocierile din Pakistan, Zolqadr și Vahidi sunt considerați mult mai influenți decât el în culise.

Administrația Trump l-a evaluat pe Qalibaf drept un potențial partener și lider pentru Iran după uciderea lui Ali Larijani, secretarul relativ pragmatic al Consiliului Suprem de Securitate Națională.

Mohammad Baqer Qalibaf a candidat fără succes la președinție

Qalibaf s-a alăturat IRGC în timpul războiului Iran-Irak și s-a aliat cu personalități precum Qassem Soleimani și Esmail Qaani.

• În aceeași perioadă, s-a întâlnit în mod regulat cu președintele de atunci, Ali Khamenei.
• Ascensiunea sa a coincis cu cea a lui Khamenei, în 1989.
• A ocupat funcții precum comandant adjunct al Basij, comandant al sediului central al construcțiilor Khatam al-Anbiya și comandant al Forțelor Aeriene IRGC.
• În 1999, a semnat o scrisoare prin care îl avertiza pe președintele Khatami cu privire la consecințe dacă protestele studențești nu erau reprimate în mod decisiv.

Qalibaf a intrat, ulterior, în politică și a candidat fără succes la președinție de mai multe ori. Din 2020, este președinte al Parlamentului și membru al Consiliului Suprem de Securitate Națională.

A adoptat poziții intransigente. A susținut inclusiv susținerea unei legi care impunea extinderea programului nuclear al Iranului dacă sancțiunile SUA nu erau ridicate în termen de două luni.

Numirea Mohammad Baqer Zolqadr consolidează militarismul IRGC

Conflictul a dus și la ascensiunea lui Mohammad Baqer Zolqadr. După moartea lui Ali Larijani, Zolqadr a fost numit în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională.

Mohammad Baqer Zolqadr, care este plasat sub sancțiuni ONU, are o carieră notabilă. Este membru al vechii gărzi a IRGC și al rețelei de gherilă pre-revoluționare „Mansourun”.

A deținut mai multe funcții importante de-a lungul timpului.

• Comandant-șef adjunct al IRGC
• Șef adjunct al Statului Major General al Forțelor Armate pentru Afacerile Basij
• Ministru adjunct de interne
• Șef adjunct al sistemului judiciar
• Secretar al Consiliului de Discernământ pentru Oportunități

Spre deosebire de Larijani, Zolqadr nu are experiență diplomatică. Este în întregime un produs al establishmentului militar și administrativ. În anii ’90, a cooperat cu Basij și cu gruparea radicală Ansar-e Hezbollah.

Numirea lui Zolqadr în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională va consolida militarismul IRGC. Totodată, va accelera controlul crescând al acestei instituții militare asupra Iranului.

Ahmad Vahidi, fost comandant al Forței Quds

Ahmad Vahidi a fost numit comandant-șef al IRGC pe 1 martie.

În calitate de fost comandant al Forței Quds – unitatea de operațiuni speciale a IRGC – a jucat un rol cheie în dezvoltarea războiului asimetric și a operațiunilor de informații ale Iranului după războiul Iran-Irak.

• Vahidi face obiectul unei Notificări Roșii Interpol pentru rolul său în atacul din 1994 asupra Argentinei.
• Este un strateg senior al IRGC, a ocupat funcția de șef al Universității Supreme de Apărare Națională și a ocupat anterior funcțiile de ministru al Apărării și ministru al Internelor.
• Conform unor rapoarte, el a jucat un rol esențial în culise în numirea lui Zolqadr în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională.

Demersul ar demonstra amploarea influenței sale în structura actuală a puterii din Iran.

Aripa tradițională de securitate împotriva aripii de extremă dreaptă/extremistă a Frontului Paydari

Principala competiție după conflict va fi probabil în interiorul taberei conservatoare, se mai arată în analiza publicată de The Jamestown Foundation.

Facțiunile reformiste și moderate de pe scena politică iraniană au fost slăbite de natura existențială a conflictului și de tranziția cvasi-de-a lungul timpului a bazei lor sociale tradiționale de sprijin – clasa de mijloc – departe de politică.

• Această competiție, care prinsese contur înainte de război, a devenit mai nestăvilită după moartea lui Ali Khamenei.
• A pus aripa tradițională de securitate împotriva aripii de extremă dreaptă/extremistă a Frontului Paydari – o grupare politică ultraconservatoare și radicală din Iran.
• Acest grup se opune vehement oricăror negocieri cu Statele Unite și Israel, considerând-o o trădare a națiunii.

În timpul vieții lui Ali Khamenei, conducerea a folosit Frontul Paydari nu numai pentru a crea echilibru în cadrul taberei conservatoare, ci și pentru a slăbi poziția reformiștilor.

Noua conducere politică operează într-un sistem în care Mojtaba Khamenei nu joacă un rol absolut

Structura politică formală a Iranului nu diferă fundamental de ceea ce exista înainte de conflict. Implicarea sporită a comandanților IRGC în centrele decizionale politice reprezintă însă o abatere informală semnificativă.

• IRGC menține acum o influență semnificativă în Consiliul Suprem de Securitate Națională.
• IRGC este arbitrul multor decizii strategice, cum ar fi soarta programului nuclear al Iranului și controlul asupra Strâmtorii Ormuz.

Înainte de război, autoritatea supremă era Liderul Suprem, care își consolidase puterea sub mandatul său timp de decenii.

Ali Khamenei arbitra între grupurile concurente și avea ultimul cuvânt în toate deciziile importante. În prezent, noua conducere politică operează într-un sistem în care Mojtaba Khamenei nu joacă un rol absolut.

Probabilitatea ca figurile reformiste să ajungă la putere rămâne scăzută

Puterea a devenit acum descentralizată. A fost transformată într-un consiliu de securitate colectiv distribuit între instituțiile de securitate, în special IRGC.

IRGC a devenit acum singura instituție capabilă să mențină stabilitatea. Echilibrul puterilor se află în mâinile acestui cerc restrâns de elite de securitate.

• Probabilitatea ca figurile reformiste să ajungă la putere în cadrul structurii politice a Iranului pe termen scurt rămâne scăzută.
• Reformiștii și moderații au fost aproape complet excluși din procesul decizional politic în timpul conflictului.

Prin urmare, competiția principală se situează între facțiunea conservatoare pragmatică și facțiunea conservatoare radicală, de extremă dreapta, Frontul Paydari.