Prima pagină » Știri » DECIZIE. Medicii de familie nu vor mai plăti impozit pentru cabinete

DECIZIE. Medicii de familie nu vor mai plăti impozit pentru cabinete

Ioana Tudorascu
DECIZIE. Medicii de familie nu vor mai plăti impozit pentru cabinete

Camera Deputaților a decis ca medicii de familie să nu mai plătească impozit pentru cabinete. Legea merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Este o solicitare pe care noi am făcut-o începând cu 2015, de când a intrat în vigoare noul cod fiscal. Era acolo o scăpare, cabinetele publice din policlinici sau spitale nu plăteau impozite, însă noi, fiind cabinete private, deși nu avem activitate comercială, nu lucrăm pentru profit, noi trebuia să plătim acest impozit”, a declarat Raluca Zoițanu, președintele Federației Patronatelor Medicilor de Familie, potrivit Antena3.

„Unele consilii locale aleseseră să scutească deja medicii de plata impozitului, altele puseseră impozite modice, poate 100, 200 lei pe an, dar erau și cazuri în care aceste impozite ajungeau la 1.000, 2.000, 3.000 de lei și plătit retroactiv cu penalități, deoarece trebuia plătit din 2015 până la momentul în care cineva s-a prins că noi trebuie să plătim acest impozit”, a mai spus aceasta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Unul dintre cei mai căutați infractori români a fost extrădat de Rusia