Prima pagină » Știri » Elevii se pregătesc de simularea de la Bacaureat

Elevii se pregătesc de simularea de la Bacaureat

Elevii se pregătesc de simularea de la Bacaureat
Aproape 30.000 de elevi au fost înscriși la simularea examenelor de la evaluarea națională și de la bacalaureat care vor fi organizate în Capitală, miercuri fiind testarea la Limba și literatura română și vineri la Matematică, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul ISMB Gabriel Vrânceanu.

Aproape 30.000 de elevi au fost înscriși la simularea examenelor de la evaluarea națională și de la bacalaureat care vor fi organizate în Capitală, miercuri fiind testarea la Limba și literatura română și vineri la Matematică, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul ISMB Gabriel Vrânceanu.

„Prima simulare este miercuri, 30 februarie, la Limba și literatura română, iar a doua este vineri, 1 februarie, la Matematică. La simularea bacalaureatului au fost înscriși 16.500 de elevi. Tot miercuri vor susține proba la Limba română de la evaluarea națională cei aproximativ 13.500 de elevi din clasa a VIII-a. Probele vor fi organizate în școli în intervalul orar 11.00-14.00”, a spus, luni, profesorul Gabriel Vrânceanu, inspector de specialitate în cadrul comisiei de organizare a simulării, de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).

La simularea bacalaureatului pot participa și candidații din promoțiile anterioare care nu au promovat examenul, a precizat Gabriel Vrânceanu.

Conducerile unităților de învățământ vor organiza orarul cursurilor astfel încât simularea examenelor naționale să se desfășoare conform programului anunțat.

„Școlile vor organiza simularea astfel încât să fie cât mai apropiată de examenul care va avea loc în vară. Astfel, elevii vor fi așezați în clase în ordinea alfabetică, câte unul în bancă, iar sălile vor avea sisteme de supraveghere video. Subiectele vor cuprinde materia la zi studiată de elevi în clasa a VIII-a, respectiv a XII-a, dar și elemente recapitulative, adică din materia studiată începând cu clasa a V-a pentru evaluarea națională și cu clasa a IX-a pentru bacalaureat. În niciun caz subiectele de la simulare nu vor cuprinde materia nepredată”, a precizat inspectorul Gabriel Vrânceanu.

În legătură cu trecerea în catalog a notelor de la simulările din 30 ianuarie și 1 februarie, inspectorul ISMB a spus că decizia va fi luată după o discuție între părinți, profesori și elevi.

„Noi am spus să nu sugerăm nici trecerea notelor în catalog, dar nici netrecerea lor. Dacă profesorii, părinții și elevii decid, în urma unui dialog, că nota unui copil poate fi trecută în catalog din anumite rațiuni, este o decizie punctuală. La fel și în cazul în care hotărăsc ca nota să nu fie trecută în catalog. Dar, în baza acestor rezultate, fiecare profesor, fiecare unitate de învățământ vor stabili un plan de acțiune pentru pregătirea elevilor în contextul celei de-a doua sesiuni a simulării, când notele vor fi trecute în catalog, cât și pentru examenul final”, a precizat Vrânceanu.

El a mai spus că este mult mai importantă, în această sesiune, prezența elevilor la simulare decât nota în sine, precizând că absențele la simulare vor fi trecute în catalog.

„În acest fel, ei vor vedea cum se desfășoară, în linii mari, un examen și vor asuma cunoștințele dobândite până acum. Într-un fel își pot evalua cunoștințele. Nu este nimic dacă vor lua o notă slabă, dar este mai grav dacă lipsesc. Absențele la simulare vor fi trecute în catalog”, a adăugat profesorul Vrânceanu, arătând totodată că simularea reprezintă un efort din partea sistemului.

Simulările evaluării naționale și examenului de bacalaureat sunt descentralizate, fiecare inspectorat școlar își stabilește propriul calendar și propria metodologie, acestea urmând să aibă loc până la sfârșitul lunii aprilie.

Inspectorul școlar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, declara, în 10 ianuarie, pentru MEDIAFAX, că simulările pentru examenele naționale au loc în două etape, o parte ianuarie – februarie, iar alta în 24-26 aprilie.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, spunea că procentele mici de promovabilitate înregistrate la examenele naționale nu sunt un semn bun și trebuie făcută o analiză pentru a vedea care sunt cauzele acestora.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL ce i-a pregătit Trump lui Xi Jinping la Washington. Mesajul neașteptat al liderului chinez
Digi24
Cât câștigă șefii companiilor de stat: unul depășește 100.000 de lei pe lună și 104 cumulează venituri pentru mai multe funcții
Cancan.ro
Unde a fost găsită mașina lui Vlad, suspectul în cazul Valentinei. Bărbatul este dat în urmărire
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
LOVITURĂ pentru Trump în instanță! CNN, Politico și MS NOW trebuie să primească din nou acces la Casa Albă
Click
Christa Pike, singura femeie de pe culoarul morții din Tennessee, urmează să fie executată! Mama victimei cere dreptate după trei decenii de calvar
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
,,Eram eu în locul ei``. Dezvăluirea unei tiktokerițe despre mesajele primite de la iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit un nou compus care arde grăsimile fără a afecta apetitul
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!