„Armura naturală” a Iranului, punctul forte în conflictul cu SUA și Israel. „Orice mișcare militară de invazie, forțată să se îndrepte spre coridoare de tranzit previzibile și înguste”

Operațiunile militare americane și israeliene au distrus 80% din apărarea aeriană iraniană. Au fost lovite situri industriale critice din Teheran și Isfahan, ceea ce a dus la pene de curent pe scară largă. Dar Republica Islamică este încă rezistentă și capabilă să contracareze amenințările străine, iar geografia este un punct forte.

Apărarea naturală a Iranului și controlul asupra punctelor de blocare maritimă rămân esențiale pentru strategia sa de supraviețuire, consideră Silvia Boltuc, cofondator și director general al SpecialEurasia.

• Perimetrul muntos al Iranului și deșerturile centrale oferă o adâncime strategică semnificativă. Orice invazie terestră convențională implică riscuri foarte mari.
• Degradarea majorității sistemelor de apărare aeriană ale Iranului a lăsat siturile nucleare și militare critice vulnerabile la viitoare raiduri aeriene.

Strâmtoarea Ormuz, principala pârghie economică a Iranului

Controlul asupra Strâmtorii Hormuz rămâne principala pârghie economică a Iranului. Pe măsură ce SUA iau în considerare operațiuni terestre specifice, apar inițiative diplomatice din partea Chinei și Pakistanului.

„Conflictul a intrat într-o fază în care izolarea geografică a Iranului este pusă la încercare de războiul de înaltă tehnologie”, consideră autoarea analizei.

„Munții împiedică o preluare rapidă a controlului asupra teritoriului, dar nu pot împiedica demontarea sistematică a infrastructurii industriale și militare din aer. Dacă eforturile diplomatice actuale eșuează, cel mai probabil scenariu implică o continuare a campaniei aeriene care vizează restul de 20% din apărarea iraniană. Ar fi urmată, eventual, de o incursiune terestră limitată în platou pentru a obține materiale nucleare”, explică Silvia Boltuc.

Avertismentul lui Trump

Donald Trump s-a adresat recent americanilor și a spus că obiectivele Washingtonului sunt aproape îndeplinite.

Totuși, a avertizat asupra unor atacuri „extrem de dure” în următoarele două-trei săptămâni. Ar fi forțată, astfel, o capitulare necondiționată a Iranului.

„Ca răspuns, Teheranul și-a intensificat represaliile. A lansat valuri de rachete asupra Israelului și a continuat să perturbe piețele energetice globale prin menținerea controlului asupra Strâmtorii Hormuz .

• Tensiunile regionale au escaladat și mai mult, pe măsură ce grupuri susținute de Iran, precum Hezbollah și Houthi, coordonează atacuri asupra nordului și sudului Israelului.
• Aliații SUA din Golf, precum Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, raportează interceptări frecvente de drone și rachete ostile.

Surse din Israel transmit că atacurile aeriene coordonate de Washington și Tel Aviv au degradat semnificativ capacitățile de apărare aeriană ale Iranului”, punctează Silvia Boltuc.

Geografia Iranului, element-cheie în scenariu

Iranul ocupă o suprafață de 1,65 milioane de kilometri pătrați, la intersecția dintre Asia de Vest și Asia Centrală, dominată de un platou central înalt.

„Acest platou, situat între 900 și 1.500 de metri deasupra nivelului mării, este înconjurat de Munții Zagros la vest și sud și de lanțul muntos Alborz la nord.

• Aceste sisteme muntoase formează o incintă defensivă naturală. Armura protejează centrul țării de incursiunile terestre și îi condiționează proiecția strategică.

• Interiorul țării este definit de deșerturile Dasht-e Kavir și Dasht-e Lut. Acestea creează un nucleu arid și în mare parte impracticabil.

• Aceste caracteristici geografice forțează orice mișcare militară de invazie să se îndrepte spre coridoare de tranzit previzibile și înguste.

În acest timp, Iranul își poate concentra eficient eficient resursele defensive limitate”, mai scrie Silvia Boltuc .

O topografie accidentată, barieră naturală în fața invadatorilor

Din punct de vedere istoric, această topografie accidentată a servit drept o barieră care împiedică puterile externe să fragmenteze cu ușurință statul iranian.

„Pe frontul maritim, granița de sud a Iranului oferă acces la Golful Persic și Golful Oman, conectate prin Strâmtoarea Ormuz.

Acest punct de legătură, lat de 33 de kilometri, este un centru energetic global esențial. Prin strâmtoare tranzitează aproximativ 25% din comerțul maritim mondial cu petrol.

Controlul asupra acestui pasaj îngust permite Iranului să exercite o influență semnificativă asupra piețelor energetice globale. Practic, acționează ca un robinet global de petrol în perioade de conflict”, explică autoarea analizei.

Imperative și constrângeri

Imperative strategice ale Iranului:

• Protecție teritorială:Utilizarea crestelor paralele ale lanțului muntos Zagros pentru a forța forțele terestre să intre în războaie montane costisitoare și pentru a păstra centrul politic.
• Descurajare economică:Valorificarea proximității față de Strâmtoarea Hormuz pentru a amenința aprovizionarea globală cu petrol, cu scopul de a descuraja intervenția militară la scară largă prin presiune economică.
• Dispersarea activelor:Distribuirea infrastructurii militare și nucleare pe vastul platou central și în instalații subterane consolidate pentru a asigura supraviețuirea împotriva campaniilor aeriene.

Constrângeri strategice ale Iranului:

• Deficit de superioritate aeriană: Distrugerea a 80% din apărarea antiaeriană a anulat în mare măsură protecția oferită odinioară de munți împotriva atacurilor aeriene de precizie.
• Fragilitatea infrastructurii: Concentrarea populației în anumite văi face ca statul să fie vulnerabil la tulburări civile dacă utilitățile precum rețeaua electrică sunt dezactivate.
• Inerție logistică: Aceiași munți care apără țara împiedică și logistica internă, îngreunând mutarea rapidă a întăririlor între diferite compartimente teritoriale.

Munții Zagros și Strâmtoarea Ormuz

Geografia servește drept principală apărare a Iranului împotriva forțelor terestre. Însă oferă o protecție din ce în ce mai mică împotriva puterii aeriene moderne.

„Munții Zagros blochează eficient ofensivele terestre rapide. Dar SUA și Israelul au ocolit aceste bariere prin escaladare verticală. Așa au lovit depozitul de muniții din Isfahan și substațiile electrice ale Teheranului.

• Realizarea de către Israel a superiorității aeriene aproape totale a spulberat armura naturală oferită de teren.
• Strâmtoarea Ormuz a devenit punctul central al represaliilor asimetrice iraniene.
• Iranul își demonstrează capacitatea de a-și proiecta puterea, în ciuda pierderii acoperirii aeriene.

Această pârghie geografică obligă SUA să ia în considerare operațiuni terestre riscante pentru a-și asigura stocurile de uraniu. Și asta pentru că atacurile aeriene nu pot neutraliza singure instalațiile îngropate adânc în Platoul Iranian”, avertizează autoarea analizei.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Are SUA un plan de ieșire din conflictul cu Iran? „Donald Trump a căzut în aceeași capcană” / Putin, potențial mediator
• Când expiră relația dintre Trump și Lukașenko. „Președintele Belarusului este dispus să facă sacrificii mari pentru o invitație la Mar-a-Lago sau Casa Albă”
• Strategia „mozaic” a Iranului încă funcționează, deși 8 figuri-cheie ale regimului de la Teheran au fost ucise în atacurile americano-israeliene
• SUA vs UE în „războiul digital” pentru controlul internetului. Regulile europene, respinse vehement de Trump și Musk: „Extorcare” / „UE ar trebui desființată”
• „Experiment social” marca „FSB”. Ce sumă li s-a promis rușilor amatori de câștiguri financiare rapide pentru a comite acte de sabotaj