Prima pagină » Știri » Gestul aparent banal pentru care acest șofer este căutat de toată poliția din Brașov. GALERIE FOTO explicită

Gestul aparent banal pentru care acest șofer este căutat de toată poliția din Brașov. GALERIE FOTO explicită

Mai multe pe gandul.info

Medicul Dan Grigorescu, șeful secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a Spitalului din Brașov, a postat, sâmbătă, patru fotografii cu un câine ieșit cu capul pe geamul unui autoturism, subliniind că mașina se afla în mers.

În postarea sa, medicul a menționat și numele polițistului Marian Godină.

„Azi în Brașov… Oare Legea circulației permite o asemenea aberație, Marian Godina? Să conduci autoturismul cu animalul de companie lângă tine? Pe lângă faptul că anulează vizibilitatea prin oglinda retrovizoare… Și nu, nu era staționat!”, a scris medicul Dan Grigorescu.

Din fotografii nu se vede dacă volanul autoturismului era pe partea stângă.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, Gabriela Dinu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii de la Biroul Rutier fac verificări în acest caz pentru a stabili dacă s-a încălcat vreo prevedere legislativă.

Un alt caz aproape similar a fost sesizat, joi, la Alba Iulia. O femeie a fost fotografiată în timp ce conducea o mașină cu un copil în brațe, pe străzi aglomerate din municipiul. Și aici Poliția a început verificările imediat ce imaginile au fost postate pe Internet

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Mecanismul unei catastrofe: Rivalitatea care a zguduit întreaga lume