Prima pagină » Știri » Nicușor Dan spune că România nu trimite trupe în Ucraina

Nicușor Dan spune că România nu trimite trupe în Ucraina

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că România nu va trimite trupe în Ucraina, dar va sprijini operațiunile de menținere a păcii atunci când condiții pentru pace vor fi îndeplinite.

„A fost o decizie pe care au luat-o, nu eram președinte încă, da, a fost o consultare cu partidele și multe din țările care sunt aici în proximitate a Rusiei au aceeași decizie pe care o avem și noi de a nu trimite oameni în Ucraina după o eventuală pace sau un eventual o eventuală încetare a focului”, a spus președintele.

Nicușor Dan a mai precizat că: „În schimb, așa cum am făcut-o, vom sprijini logistic, cu bazele noastre, toate operațiunile de menținere a păcii. Numai că pentru asta trebuie să ajungem la acea pace sau măcar la încetarea focului. Și pentru asta îmi aduc aminte că au fost acum 2 săptămâni, a fost acea întâlnire între președintele americani și liderii europeni și era un oarecare optimism că s-ar putea pune presiune pe sau că Rusia în fața acestui angajament diplomatic, c-ar putea să vină repede la discuții”.

„Eu mi-am manifestat pesimismul care iată că se confirmă. În momentul ăsta Rusia nu și-a dorit niciodată pacea în Ucraina și acum discuția e deci un lucru important care s-a întâmplat în aceste 2 săptămâni este că au fost mai multe întâlniri la nivelul miniștrilor de apărare și de externe, în care fiecare din țări a spus ce poate, cu ce poate să contribuie la garanțiile de securitate”, a mai spus șeful statului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Trăiește la 40°C și spune ce NU trebuie să faci pe caniculă
Click
De ce trece timpul tot mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Explicația medicului Mihail Pautov: „Partea cu adevarat interesantă e alta”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani