Fostul şef al spionilor, Silviu Predoiu, face o analiză lucidă a anului 2025, în contextul războiului de la graniţele României. „Războaiele nu încep când cad primele bombe. Încep când ideea lor devine acceptabilă. Iar în 2025, în Europa, această idee a devenit acceptabilă”, scrie acesta, miercuri seara, pe facebook.
În contextul unei Românii „care spune oricui vrea să audă că ‹este pregătită›, fără să explice însă pentru ce și cu ce costuri”, „apare tot mai mult nu ca actor, ci ca decor de fundal”, subiniay[ fostul ;ef al SIE.
„Să fie clar: problema nu este că militarii vorbesc despre război. Militarul este instruit să gândească în termeni de conflict. Problema apare atunci când doar militarii vorbesc.
O țară condusă de politicieni incompetenți și impostori, incapabili să formuleze o viziune, care a ajuns complet irelevantă în mecanismele reale de decizie ale Uniunii Europene. Nu contăm în marile discuții strategice, nu propunem, nu mediem, nu influențăm. Doar dăm din cap și aplaudăm deciziile altora.
Suntem prezenți mai ales în statistici – de regulă la capitolele incomode – sau în contexte strict protocolare, unde prezența este obligatorie, dar vocea inutilă.
Iar în relația cu partenerul strategic, Statele Unite, suntem tot mai des invizibili sub administrația Trump: o țară ignorată în deciziile majore, absentă din consultările relevante, tratată ca un aliat de conjunctură, nu ca unul necesar.
Iar când o țară nu mai este ascultată, nu mai este interesantă, rămâne doar tolerată. Și acesta este, poate, cel mai periculos statut posibil într-o Europă care se obișnuiește, pas cu pas, cu ideea războiului”, mai remarcă Silviu Predoiu.
Predoiu mai subliniază un aspect al Europei, în contextul războiului din Ucraina, raportat la anul care tocmai se încheie.
„Aceasta este adevărata moștenire a lui 2025: un an în care Europa nu a ales războiul, dar a renunțat treptat la ideea păcii, un an în care pregătirea a înlocuit prevenția, un an în care tăcerea diplomaților a fost acoperită de zgomotul armelor produse.
Cred sincer că dacă nu ne recâștigăm rapid luciditatea, dacă nu readucem politica, diplomația și rațiunea în centrul deciziei, nu vom fi victimele inevitabilității istorice, ci complicii ei.
Războiul nu este un destin. Războiul este întotdeauna o alegere. Iar acceptarea lui, chiar și în tăcere, este deja o formă de capitulare”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ilie Bolojan se laudă singur și se portretizează în „salvator” în penultima zi din an