Prima pagină » Știri » Polițiștii au intervenit în prima zi de Paște la peste 2.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Polițiștii au intervenit în prima zi de Paște la peste 2.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Polițiștii au intervenit în prima zi de Paște la peste 2.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112
Polițiștii au intervenit duminică la peste 2.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin numărul unic de urgență 112, anunță Poliția Română. De asemenea, au fost reținute 266 de permise de conducere.

Duminică polițiștii au intervenit la 2.435 de evenimente, pentru a oferi ajutor sau pentru a menține liniștea și ordinea publică. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.049, au fost sesizate prin 112.

Astfel, au fost constatate 653 de infracțiuni, 88 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost prinse trei persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri preventive.

Polițiștii au aplicat 2.842 de sancțiuni, a căror valoare se ridică la 1.061.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat bunuri de aproape 3.000 de lei.

În trafic, polițiștii rutieri au acționat cu 269 de aparate radar pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 118 infracțiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reținute 266 de permise de conducere și retrase 36 de certificate de înmatriculare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor