Prima pagină » Știri » Polițiștii din Giurgiu au confiscat produse în valoare de 4 milioare de euro, suspecte de a fi contrafăcute

Polițiștii din Giurgiu au confiscat produse în valoare de 4 milioare de euro, suspecte de a fi contrafăcute

Polițiștii din Giurgiu au confiscat produse în valoare de 4 milioare de euro, suspecte de a fi contrafăcute
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit în mașina unui cetățean bulgar 24.000 de haine și produse de marochinărie, susceptibile de a fi contrafăcute, pe care acesta intenționa să le ducă în Cehia. Potrivit polițiștilor, valoarea mărfii se ridică la circa 4 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, produsele au fost descoperite ascunse în camionul unui cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani. Acesta transporta, conform documentelor, genți de voiaj din Bulgaria, dar polițiștii au găsit în spatele cutiilor peste 24.000 de produse textile și de marochinărie, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Cetățeanul bulgar le-a spus polițiștilor că un conațional l-a rugat să transporte bunurile din Bulgaria în Cehia și că nu avea cunoștință despre faptul că acestea sunt contrafăcute.

„Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 19.000.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicat.

Polițiștii fac, în acest caz, cercetări pentru punerea în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!