Prima pagină » Știri » Procesul lui Alexandru Țiriac, amânat până în septembrie

Procesul lui Alexandru Țiriac, amânat până în septembrie

Instanța Tribunalului București a amânat, marți, pentru 19 septembrie, discuțiile în dosarul lui Ion Alexandru Țiriac, audierea lui Tyagi Shailendra fiind și ea amânată, indianul fiind plecat din țară.

Instanța Tribunalului București a amânat, marți, pentru 19 septembrie, discuțiile în dosarul lui Ion Alexandru Țiriac, audierea lui Tyagi Shailendra fiind și ea amânată, indianul fiind plecat din țară.

Avocatul acestuia a declarat că Tyagi a fost expulzat și că, până la termenul din 19 septembrie, va pupune la dispoziția instanței documentele privind plecarea din țară a clientului său.

În martie 2006, Curtea de Apel București a admis apelul Parchetului în dosarul privindu-l pe Ion Alexandru Țiriac și a dispus retrimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.

În acest dosar, în care Ion Alexandru Țiriac a fost achitat, magistrații au admis apelul Parchetului, au dispus desființarea hotărârii de fond și au retrimis cauza spre rejudecare la tribunal.

În toamna anului trecut, reprezentantul Ministerului Public a ridicat problema conexării dosarului acestuia cu cel cunoscut sub numele "Cocaina săracilor". Timp de câteva luni, dosarul lui Țiriac junior a fost amânat, cele două secții penale ale Tribunalului București disputându-și competența. În final, la sfârșitul lunii februarie, instanța a hotărât judecarea separată a celor două dosare.

În acest caz printre primii inculpați a fost Mircea Robert Sandu, el fiind acuzat că a făcut parte dintr-o rețea de traficanți de droguri care acționa în București și Constanța, nouă dintre membri fiind și arestați pentru trafic ilicit de droguri de mare risc. Eugen Radu Năstase, Bogdan Albu, Mihail Iotta, Bogdan Alexandru Ionescu, Răzvan Dimitriu, Ion Radu, Ionuț Stoica, Radu Arhip și Radu Pădurean au fost trimiși în judecată anterior, fiind prinși în urma unei cercetări care a durat aproximativ doi ani. Ei au fost eliberați în august 2005. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
Mira de la Insula iubirii avea relație cu o femeie, în timp ce era cu Ian: 'Am locuit toți trei' | Imagini explozive și dezvăluiri zguduitoare
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„Moartea politică a lui Trump, mult EXAGERATĂ”. AUR ia apărarea lui Trump după victoria democraților
Click
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Cancan.ro
De ce a părăsit-o Gabriela pe Mira? Motivul e grav: ce ar fi vrut să-i sustragă concurenta de la Insula iubirii
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Celule sanguine de dinozaur au fost detectate într-o fosilă veche de 115 milioane de ani
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!