Sebastian Ghiță, acuze la adresa Oanei Gheorghiu: „Încearcă, fără a înțelege domeniul, să promoveze ideea Schwarz”/ “O fi terminat de numărat cele peste 60 de milioane de euro strânse din donațiile românilor?”
Omul de afaceri Sebastian Ghiță o acuză pe vicepremierul Oana Gheorghiu că nu înțelege domeniul Inteligenței Artificiale (IA). Totuși, mai scrie acesta, Oana Gheorghiu vrea să promoveze ideea Schwarz legată de o suveranitate IA a Germaniei și Europei. Totodată, însă, Sebastian Ghiță o întreabă public pe Oana Gheorghiu ce s-a întâmplat cu „milioanele de euro strânse din donațiile românilor”.
Sebastian Ghiță pune accent pe ideea că – în realitatea contemporană – Statele Unite ale Americii se află în pole-position din acest punct de vedere, însă România este condusă de „bruxeliști utopici”.
„De ce nu ne pricepem toți la toate!? Dna ONG/VicePM Gheorghiu încearcă, fară a înțelege domeniul, să promoveze ideea Schwarz legată de un Sovereign (n.red. – suveranitate) AI al Germaniei / Europei etc. Astăzi, revoluția AI este generată și dominată de către SUA. România (condusă de bruxeliști utopici) poate să ignore acest fapt sau poate să devină un actor în noua lume dominată de AI. Nu există suveranitate digitală fară tehnologia SUA (Nvidia și AMD)”, a scris omul de afaceri Sebastian Ghiță în mediul online.
„Dacă te declari suveran AI în Europa înseamnă că alegi China!”
Întrebarea de final a postării lui Sebastian Ghiță cere un răspuns din partea vicepremierului Oana Gheorghiu. Omul de afaceri scrie că s-au strâns 60 de milioane de euro din donațiile românilor și a fost construită o clădire de 4 milioane de euro și se întreabă dacă Oana Gheorghiu a „terminat de numărat” banii.
„Nici o țară din Europa (din păcate) nu are și nu vă avea tehnologia necesară unei competiții cu SUA în zona AI. Dacă te declari suveran AI în Europa înseamnă că alegi China!
PS – O fi terminat de numărat d-na Gheorghiu cele peste 60 de milioane de euro strânse din donațiile romanilor? (că doar o clădire de 4 milioane de euro a făcut din cei peste 60 de milioane de euro)”, a mai scris Sebastian Ghiță pe pagina sa de Facebook.
„Dăruiește Viață”, venituri în valoare de peste 62 milioane euro în 2024
Gândul a prezentat situația financiară pe anul 2024 a Asociației „Dăruiește Viață”, publicată chiar pe site-ul ONG-ului. Documentul întocmit de KG AUDIT & ACCOUNTING SRL a fost semnat chiar de administratorul Carmen Uscatu. Înainte de a deveni vicepremier, Oana Gheorghiu a condus asociația împreună cu Carmen Uscatu.
Omul de afaceri Sebstian Ghiță se referă, în postarea sa, chiar la această situație financiară.
Potrivit acestei situații financiare, la data de 31 decembrie 2024, Asociația „Dăruiește Viață” înregistra venituri în valoare de 310.872.700 lei, aproximativ 62.174.540 euro.
La sfârșitul anul 2023, pentru a face o comparație, cifra a fost mult mai mică – 52.186.412 lei, aproximativ 10.437.282 euro.
Aceste venituri din anul 2024 au provenit din:
- Venituri din subvenții pentru investiții – 9.493 lei.
- Venituri din donații, sume sau bunuri primite prin sponsorizare și ajutoare – 310.863.207 lei. (mai multe detalii AICI)
RECOMANDAREA AUTORULUI: