Prima pagină » Știri » Un tânăr a înjunghiat două persoane, iar când a fost prins de polițiști a încercat să se sinucidă

Un tânăr a înjunghiat două persoane, iar când a fost prins de polițiști a încercat să se sinucidă

Un tânăr a înjunghiat două persoane, iar când a fost prins de polițiști a încercat să se sinucidă
Un tânăr în vârstă de 32 de ani a înjunghiat, în noaptea de joi spre vineri, două persoane, pe fosta concubină și pe fratele acesteia, în localitatea Nădab, din județul Arad, iar în momentul în care a fost găsit de polițiști a încercat să se sinucidă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri în localitatea Nădab, din județul Arad.

Potrivit unor surse judiciare, un tânăr în vârstă de 32 de ani i-a înjunghiat cu un cuțit pe fosta sa concubină și pe fratele acesteia.

Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Arad, iar la ora transmiterii știrii sunt supuși unor intervenții chirurgicale.

În scurt timp, polițiștii arădeni au reușit să-l găsească pe individ. În momentul în care oamenii legii l-au interceptat pe tânăr, acesta a încercat să se sinucidă, înțepându-se cu un cuțit. Bărbatul a fost și el transportat la Spitalul Județean Arad, fiind rănit.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Oana Roman fără diete drastice. Secretul vedetei pentru o transformare de invidiat! Arată complet diferit acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Poți cumpăra una din mașinile din colecția CEO-ului Ford. Cât costă un DeTomaso Pantera din 1972?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului