Prima pagină » Știri » Un tânăr s-a masturbat pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Baia Mare, chiar în văzul trecătorilor: Nu ar fi la prima ispravă

Un tânăr s-a masturbat pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Baia Mare, chiar în văzul trecătorilor: Nu ar fi la prima ispravă

Un tânăr s-a masturbat pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Baia Mare, chiar în văzul trecătorilor: Nu ar fi la prima ispravă
Scene incredibile au fost surprinse pe o arteră principală a municipiului Baia Mare. Un tânăr s-a masturbat în văzul lumii, nefiind deranjat de ochii curioșilor.

Se pare că bărbatul de 25 de ani nu ar fi la prima ispravă de acest fel, astfel că oamenii legii l-au reținut miercuri, scrie Axa News MM.

„În baza probatoriului administrat, polițiștii din Baia Mare au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un băimărean de 25 de ani, cercetat într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă comisă pe bulevardul București din municipiu. Tânărul urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. În acest caz, se continuă cercetările”, a explicat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Papa Leon, speriat de AI! „Ne controlează viitorul...”
Digi24
Oana Gheorghiu: Sunt domenii în care statul nu are ce să caute. Cine spune că pot fi reformate companiile într-un an, minte
Cancan.ro
Imaginile durerii cu tatăl lui Mario Berinde, adus din penitenciar sub escortă la înmormântarea fiului
Prosport.ro
FOTO. Fosta iubită a lui Gabi Torje, devastată de relația cu Alex Pițurcă: „Mi-a făcut rău!”
Adevarul
Cum ajung coafezele și neprofesioniștii să conducă România. Specialist în angajări la stat: „În 99% din cazuri, partidul alege”
Mediafax
Fostul senator a fost hirotonisit preot, la 70 de ani. Cine este Ilie Niță
Click
4 zodii intră într-o nouă eră din 28 ianuarie. Urmează 13 ani de transformări profunde, se schimbă totul din temelii, încep o nouă viață
Digi24
Moda celor două prenume la români. Care sunt cele mai populare sau rare și de ce ar trebui să ținem cont: „Să fie ușor de purtat”
Cancan.ro
Schimbul de mesaje dintre Mario Berinde și călăul său, înainte de crimă. Cum a încercat adolescentul de 13 ani să-și acopere urmele
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Mara Bănică 15 kilograme în doar două luni: „Nu există înfometare”! La ce a renunțat complet când a ținut acest regim?
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
De ce hibridele sunt mai fiabile decât mașinile normale? Explicația unui mecanic
Descopera.ro
Un fizician a găsit locul din Univers unde trăiește Dumnezeu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ștrulă: – Nu mai pot! Nevastă-mea vrea să facem dragoste în fiecare zi!
Descopera.ro
Un fenomen mai „periculos” decât vortexul polar urmează în luna februarie