Vizita Papei Francisc. Ce pregătiri și surprize se fac în Capitală

Vizita Papei Francisc. Ce pregătiri și surprize se fac în Capitală
Publicat: 28/05/2019, 19:04

15 ecrane vor fi montate în punctele cheie ale Capitalei în ziua vizitei Papei Francisc

Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a precizat că recomandarea administrației este ca toți cei care participă la eveniment să plece din timp către locurile unde se vor desfășura cele două manifestări centrale, Catedrala Mântuirii Neamului și Catedrala Sfântul Iosif.

„Se interzice cu desăvârșire accesul participanților cu băuturi alcoolice, se interzice participarea cu orice fel de animal de companie sau orice alt tip de animal (…). Cei care au mașini parcate în zonele unde organele de poliție vor acționa să înțeleagă și să le ia, să le ducă în planul doi, pentru că altfel va trebui să se aplice anumite măsuri, constând în aceea că se vor ridica mașini, se vor duce în zone de siguranță. Atragem atenția că nu va exista o contravenție în acest sens, doar o măsură administrativă, astfel încât să nu avem ambuteiaje pe zonele în care se desfăsoară evenimente”, a declarat viceprimarul Bădulescu.

Aurelian Bădulescu a mai spus că parcările vor fi indicate de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București care va fi în permanență alături de organziatori și de celelalte structuri ale Jandarmeriei și Poliției București.

„Municipalitatea este pregătită ca acest eveniment să înceapă. Dumnezeu să ne ajute și să terminăm cu bine această vizită istorică a Papei””, a conchis viceprimarul.

„Sfântul Părinte este un dar pentru noi, dar devine o ocazie ca o comunitate, un oraș, să crească, să devină mai frumos printr-o participare activă la un program spiritual, la rugăciuni, la cântece, pe care le vom avea înainte de Sfânta Liturghie, de la 18.30. Îi vom însoți pe pelerini cu toată această desfășurare spirituală”, a precizat în completare Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei romano-catolice la București.

„Luăm cu asalt cu bucurie străzile din Capitală, de lângă Catedrala Sfântul Iosif. Este vorba de strada Berthelot, strada principală, o bucățică din strada Budișteanu, strada Lutherană, Calea Victoriei, ca să ajungem spre Piața Revoluției, în Piețele Ateneu și George Enescu, acolo unde este cea mai mare zonă de scaune pe care noi o pregătim pentru pelerinii noștri, cei care s-au înscris pe platforma www.papalabucuresti.ro și care începând de ieri, își primesc biletele tipărite, pe care le ridică din Parohii, iar ceilalți au început să primească biletele în format electronic pe e-mail. Să nu se sperie nimeni, procesul continuă. Toată lumea o să-și primească biletul””, a precizat Adriana Răcășan, organizator al evenimentului de la Catedrala Sfântul Iosif.

Răcășcan a mai spus că porțile de acces sunt foarte bine definite și facilitează accesul numai în zonele în care pelerinii au primit acces.

„Fiecare persoană a primit un bilet nominal, biletele nu sunt transmisibile, au cod unic de bare, pot fi folosite doar o singură dată de persoana respectivă. Nu există o restricționare din punctul de vedere al ieșirii. Poate cineva dorește să se întoarcă acasă mai repede și apoi să se reîntoarcă, se va marca accesul, dar nu este transmisibil, fiind numele pe el, poate fi verificată persoana din nou la sosire”, a mai adăugat producătorul evenimentului de la Catedrală.

Sursa citată a mai subliniat că foarte importante sunt porțile de acces. La acestea există o structură de corturi, niște lăcașuri de primire, unde pelerinii sunt așteptați de voluntari, care îi vor ghida spre un protocol de acces, în colaborare cu forțele de ordine și de securitate. Persoanele vor fi controlate de obiecte contondente, care, dacă există, vor fi reținute, apoi înapoiate. Fiecare pelerin a primit instrucțiuni, împreună cu biletul.

Totodată, Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019″ le recomandă bucureștenilor care doresc să-l vadă pe Suveranul Pontif să aleagă zona recomandată pe unde va trece coloana oficială.

„Papa Francisc poate fi salutat, la sosirea în România, pe data 31 mai, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenți. Pe celelalte porțiuni ale traseului, coloana Suveranului Pontif se va deplasa conform protocolului de securitate impus de eveniment și de aceea, pe aceste tronsoane de deplasare scad șansele de a-l vedea pe Papa Francisc. Pe traseul de deplasare al coloanei oficiale este interzisă folosirea dronelor””, a precizat Comitetul într-un comunicat remis Mediafax.

În același document, Comitetul Interministerial pentru Securitate precizează că a conceput acțiunile cevor avea loc pe perioada vizitei pentru a păstra ritmul normal al vieții cotidiene din orașele vizitate.

Surprize pentru vizita Papei Francisc: Monica Anghel și Corul Madrigal, pe scena din fața Ateneului

Organizatorii evenimentului „Papa la București” au anunțat surprize pentru cei veniți să îl vadă pe Suveranul Pontif – corul Madrigal, Corul de copii Cantus Mundi, Orchestra Simfonică București și Monica Anghel vor susține un program artistic, iar pelerinii vor primi de la organizatori un suvenir.

„Înainte de Sfânta Liturghie, împreună cu rugăciunea, vom amplasa în toate aceste zone scaune de spovadă, acele locuri pregătite special pentru acest moment, pentru că oamenii vor dori să se împace și cu Dumnezeu, poate și între ei (…), poate oamenii vor dori să se împărtășească, să primească euharistia, să se împărtășească cu trupul lui Cristos, dintre credincioșii catolici. De aceea, nu-i vom lipsi nici de această oportunitate de a se împăca cu Dumnezeu, în sacramentul spovezii””, a declarat Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano-Catolice, în cadrul unei conferințe de presă.

Pelerinii prezenți în București la vizita Papei Francisc vor primi un săculeț al pelerinului,care conține materiale promoționale, informative, broșuri, dar și șepci și pelerine, care să-i ajute pe aceștia, dacă va exista soare puternic sau ploaie, precum și un mic suvenir, sub forma unui rozariu.

Organizatorii au mai precizat că pelerinii trebuie să se prezinte la punctul de acces numai în intervalul orar indicat pe bilet, stabilit în funcție de restricționarea traficului din zona respective. Nu se poate accede în zonele amenjate, în afara intervalului. În principal, este vorba de străzile din jurul Catedralei Sfântul Iosif, unde traficul va fi restricționat începând cu ora 11. Accesul pelerinilor se va face începând cu 12.30. Totodată, Calea Victoriei se va închide la ora 16, iar acolo accesul va începe la 16.30. Aceștia au mai spus că sectoarele pentru pelerini nu sunt conectate între ele și că este necesară prezentarea la poarta indicată pe bilet.

De asemenea, nu se poate intra prin alt punct de acces și nu există locuri de parcare, deoarece se dorește ca cei care nu s-au înscris să aibă acces la eveniment în continuarea zonelor delimitate, în Piața Revoluției, în principal, dar și în celelalte zone, unde sunt marcate sectoarele. Oamenii pot accede în limita spațiului străzilor.

Organizatorii au mai precizat că cetățenii care au cu bilete trebuie să aibă și un document de identitate, care poate fi socilitat în timpul controlului de securitate, depinde de zona de proximitate a Catedralei. În toate sectoarele vor fi asigurate facilitățile foarte devreme – toalete ecologice, coșuri de gunoi, puncte de prim-ajutor și alimentare cu apă. Totodată, aceștia îi roagă pe participanții la eveniment să aibă o ținută decentă, în conformitate cu temperaturile, dar și un comportament adecvat.

„Persoanele în vârstă și bolnavii sunt rugați să aibă asupra lor tratamentele medicamentoase necesare și să anunțe eventualele impedimente de participare la eveniment. Am pregătit zone speciale pentru persoane cu dizabilități, cât și pentru familiile cu copii mici. Acest sector este repartizat în Piața Ateneului. Potrivit organizatorilor, Sfântul Părinte va putea fi văzut îndeaproape, din zonele de acces pentru pelerine. Momentan, traseul acestuia încă este în construcție, însă harta de acces poate fi consultată și descărcată de pe site-ul oficial”, a declarat Adriana Răcășan, producător al evenimentului din București.

Pe ecranele amplasate în zonele destinate pelerinilor se va putea urmări traseul Papei Francisc prin Capitală.

Adriana Răcășan a mai precizat că, odată cu închiderea traficului, oamenii pot accede în zona dedicată pelerinilor. În fața Catedralei Sfântul Iosif va fi amenajată o scenă de mici dimensiuni, de unde vor fi conduse momentele religioase și spirituale. În Piața Ateneului, cu privirea către Calea Victoriei, va fi amplasată o scenă unde vor avea loc mai multe momente artistice. Aceasta a spus că ,,va fi un duplex între scena de la Catedrală și cea de la Ateneu”.

În timpul zilei vor participa grupurile parohiale, band-ul grupului de tineret, iar programul va fi întrerupt doar pentru vizionarea traseului Sfântului Părinte prin București. Pentru seară, după trecerea Sfântului Părinte prin Piața Revoluției, zona din fața Ateneului, organizatorii pregătesc un program artistic. Corul Madrigal, Corul de copii Cantus Mundi, Orchestra Simfonică București și Monica Anghel vor susține un program artistic dedicat vizitei Papei la București. Organizatorii spun că participanților li se pregătesc și alte surprize artistice de acest fel.

„Avem nevoie ca rugăciunea să se transforme într-un moment de bucurie, de bucurie exteriorizată, printr-un moment artistic. Vor fi surprize, nu le anunțăm pe toate și dorim ca acest moment artistic să fie un dar pentru oraș, pentru Bucureșteni, nu doar pentru catolici, pentru că cei care vor participa la vizita Sfântului Părinte, dacă nu știu toată rânduiala Bisericii Catolice, să se simtă părtași și plini de bucurie prin programul artistic pe care l-am pregătit”, a mai spus Francisc Doboș.

50.000 de pelerini, așteptați la manifestările dedicatei vizitei Papei. Restricții și măsuri

„Având în vedere sosirea la București, în data de 31 mai, a Sanctității Sale Papa Francisc, eveniment care face parte din vizită apostolică a Suveranului Pontif în România, care va avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie, pe teritoriul Capitalei va funcționa un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat că fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a președintelui Statelor Unite”, arată Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Primăria Capitalei va contribui la organizarea evenimentului după cum urmează:

– Poliția Locală va suplimenta numărul echipajelor din teren atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, în special în zonele foarte aglomerate. Sunt mobilizați aproximativ 400 de polițiști locali.

– Echipe mobile ale Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București vor fi permanent pe teren, și vor distribui apă plata în zonele unde vor avea loc manifestările și vor acordă sprijin tuturor celor care vor avea nevoie.

– Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a adoptat un plan de măsuri pentru cele 19 spitale pe care le administrează, ce se va aplica chiar de joi, 30 mai. Astfel, în toate unitățile spitalicești administrate de ASSMB se va asigura serviciul de gardă consolidat cu garda de specialitate, iar echipe mixte ASSMB-spitale vor coordona activitățile 24/24 ore.

– Se va suplimenta numărul operatorilor de salubritate și vor fi amplasate 250 de toalete ecologice în zonele aglomerate.

De asemenea, vor exista și restricții de circulație, „având în vedere afluxul foarte mare de pelerini și turiști care vor veni în Capitală, autoritățile estimând un număr de aproximativ 50.000 de persoane”.

„Pe durata vizitei, pe teritoriul Capitalei funcționează planul integrat de securitate pentru vizitele oficiale ale șefilor de stat. Sunt mai multe locații pentru care instituțiile abilitate au stabilit restricții majore de acces și circulație, în special în zonele Palatul Patriarhiei Ortodoxe Române, Nouă Catedrala Ortodoxă a Neamuluiși Catedrala Româno-Catolică Sfântul Iosif”, se mai arată în comunicatul municipalității.

Începând cu data de 30 mai 2019, ora 18.00 se vor interzice opririle și staționările mașinilor, în următoarele zone: zona Fântâna Miorița, alveolele Kiseleff din zona Monumentului Infanteristului, PiațaVictoriei parcarea TNT, Calea Victoriei între Piața Victoriei și Bd. Regina Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta (inclusiv alveolele destinate parcărilor), Piața Mihail Kogălniceanu, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Marinescu între Șos. Cotroceni și Piața Eroilor, Bd. Știrbei Vodă între Calea Plevnei și str. Berzei (bandă I către str. Luterană), str. Constantin Stahi (începând cu dată de 30 mai 2019, ora 8.00, până la dată de 02 iunie 2019, ora 10.00), Piața Papa Ioan Paul al ÎI-lea, Bd. Schitu Măgureanu (stânga/dreapta), Splaiul Independenței între Pod Izvor și Pod Șerban Vodă, str. Vasile Pârvan, str. Berzei între Calea Plevnei și str. Știrbei Vodă, str. Știrbei Vodă între str. Berzei și Calea Victoriei.

Catedrala Mântuirii Neamului – în perioada 30 mai, ora 20.00 – 31 mai 2019, ora 21.00, se interzice oprirea și staționarea autovehiculelor în Piața Arsenalului, str. Izvor, Bd. Națiunile Unite.

Catedrala Sfântul Iosif – începând cu data de 28.05.2019, ora 20.00, vor fi interzise opririle și staționările în scuarul situat la intersecția str. Berthelot cu str. Luterană.

În perioada 30 mai 2019, ora 08.00 – 31 mai, ora 22.00, vor fi interzise opririle și staționările vehiculelor pe str. Banului între Budișteanu și Calea Victoriei, totodată se va restricționa traficul rutier pe str. Banului, începând cu ora 20.00 până pe 31 mai, ora 22.00.

Începând cu data de 29.05.2019, ora 20.00, vor interzice opririle și staționările pe str. Luterană, între str. Berthelot și str. Știrbei Vodă; str. Berthelot între Spiru Haret și Calea Victoriei, str. General Budișteanu între str. Berthelot și str. Calea Griviței, str. Teodor Aman, str. Spiru Haret, intrarea Sfântul Sava.

Începând cu data de 30 mai, ora 20.00, parcarea situată pe str. George Enescu cu Calea Victoriei doar în zona locurilor publice de parcare precum și parcarea situată în dreptul Palatului Știrbei Vodă în zona intersecției cu Calea Griviței vor fi eliberate.

Începând cu data de 30 mai, ora 19.00, se va interzice oprirea și staționarea vehiculelor în parcarea Sălii Palatului precum și pe breteaua Kretzulescu precum și pe breteaua Știrbei (Auditorium); pe str. Ion Câmpineanu între str.Luterană și str. Walter Mărăcineanu.

Piața George Enescu – Începând cu data de 30 mai, ora 07.00, vor fi eliberate următoarele parcări: parcările de pe str. Benjamin Franklin între Calea Victoriei și str. Nicolae Golescu; breteaua care face legătura între str. Benjamin Franklin și str. Episcopiei, pe str. Constantin Esarcu; parcarea din zona Episcopiei cu str. George Clemenceau precum și pe str. Episcopiei până pe Calea Victoriei, str. Valter Mărăcineanu (Aleea Biserica Kretzulescu) de la Calea Victoriei până pe Ion Câmpineanu, str. Știrbei Vodă breteaua adiacentă de la intersecția Lutherană până pe Calea Victoriei; parcarea aferentă Sălii Palatului, str. Dem I. Dobrescu între str. Boteanu și Calea Victoriei (aceasta va fi eliberată începând cu data de 28 mai 2019, ora 20.00); parcarea de pe str. Academiei între Ion Câmpineanu și Dem I. Dobrescu adiacent Monumentului Renașterii.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Suveranul Pontif va avea o întâlnire cu președintele României, Klaus Iohannis, pe 31 mai, la ora 12.20, urmată apoi de o întâlnire cu premierul României, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?