Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Mesajul EROULUI Adrian Rugină, postat pe Facebook înaintea alegerilor prezidențiale din 2014: „Ieși în stradă, protestezi, strigi, te lupți, până ceva se schimbă cu adevărat”

Mesajul EROULUI Adrian Rugină, postat pe Facebook înaintea alegerilor prezidențiale din 2014: „Ieși în stradă, protestezi, strigi, te lupți, până ceva se schimbă cu adevărat”

Mesajul EROULUI Adrian Rugină, postat pe Facebook înaintea alegerilor prezidențiale din 2014:
Adrian Rugină, toboșarul care a murit încercând să salveze viețile altor oameni în tragedia din clubul Colectiv, a postat anul trecut, înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, un mesaj care a început să se viralizeze astăzi, după ce Victor Ponta, Gabriel Oprea și Cristian Popescu-Piedone și-au dat demisia.

Marți, zeci de mii de români au ieșit în stradă, iar la numai câteva ore distanță, în dimineața zilei de miercuri, Victor Ponta a anunțat că demisionează din fruntea Guvernului, atrăgând și demisia vicepremierului și Ministrului de interne Gabriel Oprea, iar primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a anunțat că demisionează și el.

Demisiile vin pe fondul protestelor de după tragedia din clubul Colectiv din București, unde 32 de persoane au murit, iar sute au fost rănite în urma unui incendiu.

Printre cei decedați se numără și toboșarul trupei Bucium, Adrian Rugină, care a fost și decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis, pentru că și-a dat viața încercând să o salveze pe a altora.

Anul trecut, pe 16 noiembrie 2014, înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, Adrian Rugină posta pe Facebook următorul mesaj, care a început să se viralizeze acum:

Am fost mereu de parere ca orice exercitiu democratic incepe cu stampila de vot si se termina cu bata in mana. Mai pe romaneste, te duci si votezi, chiar daca, dupa 25 de ani, esti scarbit mereu de a vota fara incredere, doar raul cel mai mic. Apoi stai si speri ca raul cel mai mic nu e asa de rau. Si apoi, daca vezi ca ai gresit, iesi in strada, protestezi, strigi, te lupti, pana ceva se schimba cu adevarat. Si apoi o iei de la capat. Revolutiile nu se intampla pe Facebook, rezultatele nu se obtin la o bere, schimbarea e dura si cere sange, si nu cred ca suntem pregatiti pentru asta.

Tara asta ar trebui sa traiasca minunat doar din agricultura si turism. Stiu ca mitul cu „Granarul Europei Interbelice” e, probabil, mai mult conjunctural, dar asta chiar si asa, potentialul e enorm. Cu mici exceptii strategice, industria in Romania ar fi putut fi doar un hobby dedicat sutelor de minti luminate care parasesc anual tara pentru proiecte de cercetare prin alte tari, dispuse sa investeasca in inteligenta. Pentru ca, de 25 de ani, toti cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politica, au investit exclusiv in prostie. In prostire si in prostime. Pentru ca o tara de oameni inculti, datori si bolnavi, se conduce usor, nu-I asa? Cand la parterele de bloc vom avea si altceva decat shaormerii, farmacii si sedii de banci, atunci inseamna ca, poate, suntem pe calea cea buna. Pana atunci, educatia e ca si inexistenta, sistemul medical e la pamant, si se mai tarasc doar pentru ca, ici colo, mai exista un profesor care nu-si bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simt si juramantul lui Hipocrate mai au inca o semnificatie. Sistemul de asigurari sociale nu e altceva decat o gluma proasta, si ma intreb inca, si probabil o sa ma tot intreb, daca peste 25 de ani o sa aiba cineva sa-mi plateasca si mie o pensie. SI raspunsul momentan e ca nu. Pentru ca grosul de oameni care vin din urma, viseaza la un BMW, la mana a 6-a, inmatriculat in Bulgaria. Si apoi, stau si scuipa seminte sprijiniti de vechitura fara benzina in rezervor.

In mod normal, intr-o tara normala, n-ar trebui sa-mi fac griji pentru pensie. O mica afacere, condusa corect, ar trebui sa produca suficient, sa-mi permita sa pun deoparte fie si un minim care sa nu-mi dea depresii cu 25 de ani inainte sa am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai asa. Statul roman nu stie sa-si sustina decat propriul buzunar. In rest, te ingesuie cu zeci de controale, popriri nesimtite, suprataxare, birocratie, lipsa de interes. In paralel, statul si-ai lui reprezentanti, pe care i-am votat si apoi i-am lasat sa-si faca de cap, sau pe care nu i-am votat pentru ca ne era scarba sa mergem la vot, si-au batut joc de orice0. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat intotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Stirile au aparut in presa, noi am dat de doua ori Share pe Facebook, ultragiati nevoie-mare intre doua cafele, si povestea a trecut. Nesimtirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, directionate, care in cea mai mare parte ai ei (incerc cu greu sa nu generalizez), n-a facut decat sa distribuie rahat prin toate canalele, in orce forma, totul orientat catre intoxicare, prostire, dezinformare.

Ce se va intampla cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi si mai noi, cu cei appx 250 de politicieni care urmeaza a fi anchetati in dosarele care urmeaza sa fie deschise, sau daca asta se va mai intampla vreodata, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar stiu ca, in primul rand, aceasta caracatita monstruoasa, pusa pe furt si imbuibare, numita PSD (si in toate formele de la FSN incoace) trebuie sa moara. Trebuie distrusa si spulberata. Asta nu inseamna ca toti ceilalati, cu Basescu sau Constantinescu, cu Boc sau Antonescu, si tot neamul lor, sunt mai presus. Istoria n-o sa-i consemneze vreodata pe nici unul dintre ei ca vreun sfant, vreun erou sau patriot. Avem doar 25 de ani de minciuni, furt si proliferare sistematica a bataii de joc. Nici unul dintre ei nu merita sa se spuna despre el ca „a fost mai bun decat celalalt”, ca ” a facut”, ca „a incercat”. Romania trebuie schimbata sistemic. Total, la scara mare.

Toate problemele de mai sus nu se vor rezolva doar cu alegerea unui presedinte, dat fiind rolul constitutional al acestuia, fie el si cel mai frumos si mai intelept dintre toti. Dar e un prim pas, care trebuie facut atent si urmarit si mai atent, fie si doar pentru ca taica Putin si-a mobilizat niste multe tancuri la o aruncatura de bat de urnele noastre de vot. Din pacate, mi-e teama ca, in doua saptamani de acum, Facebook-ul va fi din nou plin de poze cu pisici. Dupa cea mai scarboasa campanie electorala din istorie, cu cel mai urat dintre candidatii pe care i-am avut vreodata, care a reusit sa atraga o ura si un dezgust fara precedent, oamenii se vor relaxa. Vor avea nevoie sa schimbe subiectul, indiferent de cine castiga. Si usor-usor, lucrurile se vor raci, poporul va incepe sa uite, televiziunile vor difuza de doua ori mai multe mega-productii de doi bani, ca sa ne „ajute”.

Cam atat. Acum ma duc la vot. Dupa care imi scot bata din dulap si o pun frumos langa usa.

Imi doresc din tot sufletul ca raul cel mai mic sa fie chiar un bine. Sper, ca de fiecare data, sa nu ma insel. Pana acum, m-am inselat de fiecare data. Sau ei mi-au inselat asteptarile.

Daca se intampla din nou, povestea aia cu plecatul din tara nu e, la modul realist, o optiune. Cel putin, nu pe scara larga. Multi dintre noi vor alege, constient sau nu, sa ramana aici.

Daca tot ramanem aici, n-a fi indicat sa ne creasca si noua niste coaie? Sa ne obisnuim ca trebuie luata atitudine?

A te obisnui sa fii calcat in picioare e usor. Ba chiar poti sa ai impresia ca duci o viata buna, amagindu-te pana cand mizeria te loveste iar si iar si nu mai poti s-o ignori.

A impune bunul simt, e mult mai greu. Dar trebuie!”.

Mediafax
Cod galben de caniculă în București cu temperaturi de până la 35°C
Digi24
Dorința lui Traian Băsescu s-a îndeplinit, avertizează Adrian Năstase. Ce sugerează fostul premier PSD
Cancan.ro
Meteorologii BBC Weather anunță o schimbare radicală a vremii în România. Ce se întâmplă vineri, după 6 zile consecutive de caniculă
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
Adevarul
Președintele Nicușor Dan, surprins la „low cost” de o româncă. Unde a zburat șeful statului
Mediafax
Actualizare ANM: Temperaturi peste normal următoarele 4 săptămâni
Click
Pepper, pisica care detectează probleme invizibile. Contribuția neașteptată în lumea științei
Wowbiz
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Antena 3
Un bărbat a lăsat un munte de 3.000 de doze de bere în apartamentul în care a stat cu chirie. Însă proprietarii au avut și un alt șoc
Digi24
EXCLUSIV Azilul ilegal binecuvântat de autorități timp de 20 de ani, alimentat de Poliție și spitale
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cine o mai recunoaște? S-a iubit și cu Florin Călinescu în tinerețe. Imagini nemaivăzute cu celebra femeie de afaceri
observatornews.ro
Rezultate Definitivat 2025. Edu.ro a afișat notele inițiale. Când se depun contestațiile
StirileKanalD
O tânără de 25 de ani, găsită în lenjerie intimă după ce a căzut de la etajul unui bloc din Iași. Ce s-a întâmplat, de fapt
KanalD
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite într-un teribil accident rutier, în Timiș. O mașină a fost prinsă între două TIR-uri
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Service-urile cresc prețurile! Sfatul experților - „Mergeți doar în service-uri autorizate, care oferă factură”
Descopera.ro
Incredibil! Ce făceau NEANDERTHALIENII cu OASELE de leu de peșteră?
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia pe care o așteaptă toată România
Evz.ro
Ultima oră despre tezaurul dacic furat. Ce este rețeaua Hardliners
A1
În ce stare se află tânărul de 15 ani care a sărit de pe scena „Beach, Please”, la îndemnul unui rapper! Mesajul lui Selly
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
O bătrână de 84 de ani, la mila spitalului, după ce a fost abandonată de cei 9 copii
RadioImpuls
Ce se întâmplă cu adolescentul care s-a aruncat de pe scena festivalului Beach, Please!: "Copilul este praf". Noi informații cu privire la starea sa de sănătate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Dacă ai activitatea sexuală prea exagerată poți face cearcăne?
Descopera.ro
Un nou model de Inteligență Artificială identifică pacienții cu risc de moarte cardiacă subită