O formație rock anunță că nu va mai concerta până când fumatul nu va fi interzis în cluburi

O formație rock anunță că nu va mai concerta până când fumatul nu va fi interzis în cluburi
Publicat: 01/11/2015, 20:42
Actualizat: 28/11/2015, 15:59

Tragedia din Club Colectiv nu trece neobservată, iar o trupă rock este printre primele care arată că o schimbare este necesară și se poate face. Membrii trupei Taine anunță într-un comunicat de presă că teribilul accident i-a marcat profund și că nu pot urca pe scenă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De asemenea, trupa a luat decizia să își suspende activitatea concertistică, până când fumatul va fi interzis, măcar pe perioada concertelor, dacă nu definitiv, în cluburi.

Interzicerea fumatului în cluburi este solicitată și printr-o petiție online, care a strâns peste 3000 de semnături până în acest moment.

Vă redăm în continuare comunicatul de presă al trupei:

„Cu toții trecem prin momente groaznice în aceste zile de mari incercări. Toată comunitatea celor care iubesc muzica rock și nu numai, este profund socată și indurerată de evenimentul absolut apocaliptic care a avut loc în clubul Colectiv zilele trecute. Am pierdut zeci de colegi, prieteni, cunoscuți, fără să apucăm să ne luăm la revedere, alții se zbat între agonie și moarte în spitale, mulți dintre ei vor fi mutilați pe viață, încât putem spune cu tristețe, ” DA, astăzi suntem mai putini”.

In semn de profundă compasiune pentru frații noștri de scenă, precum și pentru toți prietenii dispăruti dintre noi sau spitalizați în stare gravă, colegii, rudele și familiile lor, oamenii care au avut de suferit și care incă mai suferă de pe urma tragicului eveniment, anuntăm pe această cale că ne anulăm concertul care trebuia să aibă loc pe 6 Noiembrie în cadrul festivalului „TOP T”. Ne pare nespus de rău că nu putem fi prezenți acolo pentru cei care voiau să ne vadă, dar suntem profund marcați de accidentul teribil, astfel încât am stabilit să punem pauză pentru moment. Ne simțim inutili.

Nu putem fi pe scenă ca și cum nimic nu s-a întâmplat, nu putem privi înainte fără să ne uităm și fără să ne gândim la cei care incă suferă. Nu ne putem manifesta artistic decât atunci când ei vor reveni în public. Vrem iar să-i vedem acolo în fața scenei, și dacă vor trece luni de zile pană atunci, nu-i nimic, îi vom aștepta !

Si nu ne oprim doar aici!

Timp de 22 ani am cântat în foarte multe locuri din țara, cunoaștem foarte bine acest fenomen numit rock și ne dăm seama după atâta timp cât de inconștienți am fost de foarte multe ori ! De câte alte zeci de ori se putea întâmpla acest dezastru ! De câte ori am fi putut fi noi victime, noi și publicul nostru!

Cu toții insă vrem o schimbare, dar nimeni nu este pregătit să o facă! Cu toții acuzăm autoritătile, biserica, spitalele, cluburile, presa, neajunsurile, promiscuitatea și compromisurile pe care trebuie să le facem iar de cele mai multe ori am închis ochii și am spus ca… ” merge și asa”. Dar NU. Stop! Astăzi spunem că nu mai putem continua așa !
Si am vrea ca toată lumea să afle că de azi înainte, TAINE își suspenda activitatea concertistica, pană când fumatul va fi interzis, măcar pe perioada concertelor, dacă nu definitiv- în cluburi. Este un pas mic către normalitate, care nu va schimba multe deocamdată. Dar este un pas important pentru cei care ar trebui să conștientizeze pericolele la care suntem expuși, și mai ales de faptul că trebuie ca într-o bună zi ajungem să ne respectăm între noi – ca oameni. Pretutindeni! Schimbarea vine în primul rând din noi, nu trebuie să mai așteptăm ca alții să se schimbe sau cineva să schimbe ceva în această țara în mai bine. Vrem cu toții să trăim curat și civilizat precum occidentalii, dăm mereu exemple de acolo, și vrem cu toții că aceste evenimente cu adevărat șocante să nu mai apară nicăieri. Dar suntem oare pregătiti ? Chiar ne dorim asta sau în curând vom trece cu vederea?

Vom uita ?

Andy -TAINE”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații