Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Un elev de 16 ani din Galați a vrut să profite în mod grosolan de tragedia din clubul Colectiv: ”S-a deschis un dosar de cercetare penală”

Un elev de 16 ani din Galați a vrut să profite în mod grosolan de tragedia din clubul Colectiv: ”S-a deschis un dosar de cercetare penală”

Un elev de 16 ani din Galați a vrut să profite în mod grosolan de tragedia din clubul Colectiv: ''S-a deschis un dosar de cercetare penală''
Un elev în vârstă de 16 ani, din Galați, este cercetat pentru tentativă de înșelăciune după ce a pretins că este angajat al postului de televiziune Digi 24 și a îndemnat populația să îi dea bani sub pretextul de a ajuta victimele incendiului din clubul bucureștean Colectiv.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Galați, Ștefan Gohoreanu, a declarat, joi, că angajații unui post de televiziune din Galați au sesizat, marți, Poliția despre faptul că o persoană care s-a dat drept angajat al respectivului post îndeamnă populația să contribuie cu sume de bani pentru a ajuta victimele incendiului de la București, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Polițiștii gălățeni au deschis un dosar de cercetare penală și în urma verificărilor au stabilit că acea persoană este un elev de 16 ani din Galați, care și-a deschis un cont pe Facebook, îndemnând cetățenii să îi dea sume de bani pentru ajutorarea victimelor incendiului din București”, a afirmat Gohoreanu.

Tânărul, care pretindea că este reprezentant al Digi 24, este cercetat de polițiști în stare de libertate pentru tentativă de înșelăciune.

Digi 24 atrăgea atenția cu privire la o posibilă înșelătorie în numele său, precizând că au apărut șarlatani care pretind a fi angajați ai acestei televiziuni de știri și susțin că au deschis conturi în care se pot face donații în bani pentru ajutorarea victimelor tragediei din Colectiv.

„După evenimentele tragice de vineri, din clubul Colectiv din București, în care și-au pierdut viața peste 30 de oameni și alți 135 sunt răniți, au fost anunțate și create mai multe evenimente pe rețeaua de socializare Facebook care îndeamnă oamenii să iasă în stradă și să își exprime solidaritatea și compasiunea față de victimele incendiului. Din păcate, au apărut și șarlatani care se pretind a fi angajați ai televiziunii noastre și, mai mult decât atât, susțin că au deschis conturi în care se pot face donații în bani pentru ajutorarea victimelor. Digi 24 informează oficial că nu a deschis niciun cont bancar și nu a organizat nicio manifestație de strângere de fonduri în acest sens. Vă rugăm să fiți foarte atenți și să nu virați bani în conturi sau către persoane care susțin că reprezintă televiziunea noastră!”, se spunea într-un anunț publicat pe site-ul Digi 24 și pe contul de Facebook al acestei televiziuni de știri.

Potrivit anunțului, un astfel de caz a fost semnalat de angajații Digi 24 Galați cu privire la evenimentul „Vineri România se unește la Galați”, creat pe Facebook, unde un utilizator cu numele Alexandru Jrr spune că este angajatul Digi 24 și susține: „Din partea firmei de televiziune am deschis un cont bancar pentru familiei îndurerate și sume cuprinse între 10,000 lei strânși în fondul ei!”.

Digi 24 spunea că această informație este falsă. „Digi 24 nu a deschis niciun cont bancar și nu a organizat nicio manifestație de strângere de fonduri în acest sens”, spunea postul TV, care roagă oamenii să fie foarte atenți și să nu vireze bani în conturi sau către persoane care susțin că reprezintă această televiziune.

Totodată, Digi 24 spunea că utilizatorul cu numele Alexandru Jrr a fost raportat rețelei de socializare Facebook cu asumare de identitate falsă și urma să se facă și o plângere la Poliție.

Digi 24 preciza că toate informațiile oficiale în mediul online despre această televiziune se găsesc pe site-ul www.digi24.ro, pe pagina oficială de Facebook Digi 24 și pe contul oficial de Twitter al postului TV.

În urma incendiului care a avut loc, în 30 octombrie, în clubul Colectiv, 32 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 200 au fost rănite, majoritatea fiind internate în spitalele din Capitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Indiciul din dormitor care ar putea prevesti o boală de inimă pentru bărbați
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi