Sistemul Garanție-Returnare țintește 90% în 2026. Anca Marinescu, la Gândul Recycle Now: „Nu va fi ușor, dar infrastructura și comunicarea sunt cheia”

Publicat: 25 03. 2026, 16:49

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) intră într-o nouă etapă, cu obiective mai ambițioase și extinderea infrastructurii, inclusiv în mediul rural. La Conferința „Gândul Recycle Now United”, ajunsă la cea de-a VII-a ediție, Anca Marinescu, Corporate Affais And Communication Manager RetuRO, a subliniat că succesul programului depinde de accesibilitate, implicarea comercianților și schimbarea comportamentului, mai ales în rândul tinerilor.

Reprezentanta RetuRO, entitatea care gestionează Sistemul Garanție-Returnare, a evidențiat evoluția rapidă a acestuia, considerându-l mai mult decât un simplu proiect de mediu.

„În ultimii doi ani am văzut că Sistemul Garanție-Returnare este mai mult decât un proiect de mediu, este cu adevărat o politică de succes, o politică care ne-a arătat că oamenii, în momentul în care au o infrastructură stabilă și facilă la dispoziție, sunt dispuși să colecteze, sunt dispuși să contribuie la un viitor mai bun”, a punctat Anca Marinescu.

Conform aceasteia se poate spune că este o schimbare de paradigmă în gestionarea deșeurilor.

„Vorbim despre resurse în tot acest proces – deșeurile de ambalaje devin resurse”, a mai arătat Corporate Affais And Communication Manager-ul RetuRO.

Ținte mai ambițioase: 90% pentru unele materiale

După atingerea unei rate de peste 80% în 2025, Sistemul de Garantie-Returnare are tinte și mai ridicate prevăzute de legislație.

„Pentru anul acesta, țintele sunt mai ambițioase. Vorbim, pentru două dintre materialele incluse în sistem, de ținte de 90%. Nu va fi ușor”, a continuat Marinescu.

Pentru atingerea acestor praguri, accentul va fi pus pe două direcții majore: “Ne uităm în toate zonele în care putem face o comunicare mai susținută și în care putem contribui la infrastructură, astfel încât oamenii să poată returna mai ușor”.

Conferința Gândul Recycle Now United, editia a VII-a – „Stronger united, greener tomorrow”
FOTO: Alexandru Dobre, Mediafax

Soluții pentru rural: extinderea RVM-urilor mobile

Un punct cheie al dezvoltării sistemului a reprezentat-o anul trecut mediul rural, unde accesul la infrastructură este mai limitat.

„Soluția pe care am găsit-o anul trecut pentru zonele rurale a fost RVM-ul mobil, care a colectat materialele de la micii comercianți”, a punctat oficialul RetuRo care a explicat ce se va întâmpla în 2026.

„Anul acesta sistemul își propune ca acest proiect să continue și să fie dezvoltat astfel încât mult mai mulți comercianți să ia parte la el”, a arătat Anca Marinescu.

Spre deosebire de anul trecut, cand RVM-ul mobil s-a adresat exclusiv noilor comercianti care colectează manual, din acest an vor fi incluși și comercianții deja înregistrati în sistem care au ales colectarea manuală: „Ne dorim ca toți comercianții mici care fac colectarea în mod manual să poată participa. Acest mod este mult mai facil pentru ei, banii le vin mai ușor și sunt încurajați să preia ambalajele de la consumatori”.

Conferința Gândul Recycle Now United, editia a VII-a – „Stronger united, greener tomorrow”
FOTO: Alexandru Dobre, Mediafax

Generația Z, marea provocare

Un segment important vizat în 2026 este Generația Z, care, potrivit studiilor, returnează cel mai puțin.

„Am observat că ei sunt cei care returnează cel mai puțin. Pe de o parte este firesc – mulți stau încă cu părinții, iar acest obicei nu li se pare suficient de ‘trendy’.”

Pentru a schimba această percepție, cei de la RetuRO vor apela la influenceri: „Vom vorbi cu Generația Z prin campanii de influencer marketing și vom încerca să-i convingem că este extraordinar de ‘trendy’ să returneze ambalajele”, a conchis Anca Marinescu, Corporate Affais And Communication Manager RetuRO.

Partenerii Conferinței Gândul „Recycle Now United, editia a VII-a – Stronger united, greener tomorrow” au fost: Greenpoint, Erbașu, Redpoint, Returo, Bilbor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Buzoianu, la Gândul Recycle Now: „Deșeurile nu sunt o problemă, ci o resursă pentru viitorul economic al României”

Mihaela Frăsineanu, la Gândul Recycle Now, ediția a VII-a: Implementares economiei circulare trebuie accelerată, cu reguli clare și digitalizare!

Dan Ceaușescu, CEO GreenPoint, la Gândul Recycle Now: „Fără penalități reale și reguli clare, sistemul de reciclare nu va funcționa corect”