A MURIT ROMULUS VULPESCU

Scriitorul, traducătorul și publicistul Romulus Vulpescu a încetat din viață marți după amiază, la vârsta de 79 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX apropiați ai familiei acestuia.

Familia scriitorului nu dorește să facă publice detalii despre motivele decesului lui Romulus Vulpescu și nici despre înmormântarea acestuia.

Pe 12 august, scriitorul și soția sa, prozatoarea Ileana Vulpescu – autoarea volumului „Arta conversației” -, își pierduseră unicul copil, o fiică pe nume Ioana.

Romulus Vulpescu s-a născut pe 5 aprilie 1933, la Oradea, și a fost poet, scriitor, traducător, editor și publicist.

A urmat, la București, școala primară, liceele „Sf. Andrei” (1939 – 1948) și „Gh. Șincai” (1948 – 1951), unde a frecventat clasele X-XI la seral, în paralel cu o școală profesională (1950 – 1951), devenind și strungar calificat.

Au fost „Toți pentru Justiție”, acum sunt toți împotriva ei. USR și liberalii care îl susțin pe Bolojan critică deciziile judecătorești pe bandă rulantă

06:00

CONTROVERSĂ România este țara care pune cea mai mare povară fiscală asupra angajaților din UE. Ce taxe plătești în România ca angajat și cât plătește un german, un ungur sau un bulgar

06:00

S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română, a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1955.

După absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955 – 1960) și la Editura pentru Literatură Universală (1961 – 1964) și la revista Luceafărul (1964 – 1965). A fost, totodată, secretar literar și director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967 – 1969), dar și muzeolog la Muzeul Literaturii Române. Între anii 1973 și 1989 a fost secretar la Uniunea Scriitorilor din România, iar între anii 1990 și 1991 a fost director al Teatrului Mic din Capitală.

A fost senator în legislatura 1990 – 1992 și membru în Consiliul Național al Audiovizualului între anii 1994 și 1998.

Opera sa cuprinde numeroase volume de poezii, proză – „Proză – Exerciții de stil” (1967), „Procesul Caragiale-Caion” (1973), „Hîncu – ba!” (2002) -, dar și traduceri din opere clasice – François Villon („Opurile magistrului”), François Rabelais („Gargantua”), Dante Alighieri („Vita Nuova”) etc.