Prima pagină » Magazin » Premii mai puțin obișnuite, pentru infograme. GALERIE FOTO

Premii mai puțin obișnuite, pentru infograme. GALERIE FOTO

Mai multe grafice și hărți au fost premiate în cadrul evenimentului „Information Is Beautiful Awards”, care a avut loc la Londra, scrie Daily Mail. Astfel, pe lista celor mai interesante imagini s-au numărat și o hartă a organelor corpului uman, o hartă a celor mai populare nume de familie din Statele Unite și un grafic care ne arată ce detalii trebuie incluse într-un roman pentru a avea succes.

FOTO: London Media/ Daily Mail

Pe harta corpului uman, realizată de Peter Grundy, este prezentată valoarea fiecărui organ, membru și glandă, în funcție de prețurile pieței. Astfel, în cazul unui transplant, cea mai scumpă parte din corp este glanda pituitară, care costă peste 2.500 de euro, în timp ce inima valorează doar aproximativ 960 de euro.

FOTO: London Media/ Daily Mail

Pe lista câștigătorilor se află și o diagramă care ilustrează câte cover-uri au fost făcute după melodii ale marilor artiști sau formații, cum ar fi The Beatles și Led Zeppelin.

FOTO: London Media/ Daily Mail

Un alt premiu l-a primit o hartă a celor mai folosite nume de familie din Statele Unite.

FOTO: London Media/ Daily Mail

Totodată, pe lista câștigătorilor s-a afla și un grafic ce ilustrează cum se pot îmbunătăți performanțele sportivilor odată cu trecerea timpului.

FOTO: London Media/ Daily Mail

Premiile Information Is Beautiful sunt menite să recompenseze metodele ingenioase prin care cifrele și datele statistice sunt tranformate în grafice interesante.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O lucrare a lui Picasso a fost găsită la 8 ani după ce a fost furată