Prima pagină » Știri politice » Băsescu și Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea Transgaz

Băsescu și Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea Transgaz

Băsescu și Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea Transgaz
Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea unor acțiuni Transgaz (TGN), apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operațiuni, și să aștepte numirea managerilor privați care să crească valoarea celor două companii

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea unor acțiuni Transgaz (TGN), apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operațiuni, și să aștepte numirea managerilor privați care să crească valoarea celor două companii

Subiectul a fost discutat de cei doi oficiali în întâlnirea avută, miercuri, la Palatul Cotroceni, în contextul negocierilor cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), au declarat agenției MEDIAFAX surse participante.

„Președintele și premierul au fost de acord să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea Transgaz, cu argumentul că acum nu este momentul prielnic. Cei doi au agreat că este nevoie ca mai întâi să fie introdus managament privat care să crească valoarea celor două companii și abia apoi să fie încheiate procedurile de vânzare de acțiuni”, au arătat sursele citate.

Statul s-a angajat față de Fondul Monegar Internațional să vândă pe bursă participații la unele companii, printre care și un pachet de 15% din acțiunile Transgaz. Operațiunea era programată inițial pentru sfârșitul lui iunie, dar a fost amânată din motive tehnice.

Prospectul ofertei Transgaz este pe masa Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare spre analizare.

Transgaz Mediaș este operatorul rețelei naționale de transport al gazelor naturale. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Compania este listată la Bursa de Valori București din 2008, în urma unei oferte derulate la finele lui 2007.

Statul deține 73,51% din acțiunile companiei. În acționariatul Transgaz se regăsește și Fondul Proprietatea, care deține 14,98% din titluri, iar restul de 11,5% din acțiuni sunt în portofoliile investitorilor de la bursă.

În cazul CFR Marfă, Guvernul intenționează să vândă prin licitație cu strigare un pachet de acțiuni reprezentând 100% din capitalul social al companiei, precum și pachetul care va fi deținut de stat în urma conversiei datoriilor societății în acțiuni și cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR S.A.

Inițial, Guvernul s-a angajat față de FMI să vândă doar 20% din acțiunile CFR Marfă, dar ulterior s-a decis în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) să fie vândut un pachet majoritar de acțiuni.

Ministerul Transporturilor a anunțat că își asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins și în cazul celui mai pesimist scenariu.

Ulterior, oficialii ministerului au declaat că procedura de vânzare a CFR Marfă este întreruptă și nu va putea fi finalizată până la sfârșitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie