Prima pagină » Economic » Mega Image deschide două magazine în București

Mega Image deschide două magazine în București

Mega Image deschide două magazine în București
Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, va deschide miercuri două magazine Shop&Go în București, ajungând astfel la 178 de unități la nivel național, a anunțat marți retailerul.

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, va deschide miercuri două magazine Shop&Go în București, ajungând astfel la 178 de unități la nivel național, a anunțat marți retailerul.

Magazinul Shop&Go de pe strada Turda va avea o suprafață de vânzare de aproximativ 100 de metri pătrați, iar Shop&Go Mărășești va fi mai mare cu 30 de metri pătrați.

Cu cele două noi magazine, Mega Image ajunge la o rețea de 178 magazine, cu 74 de unități deschise în acest an.

„Mega Image își va continua expansiunea, urmând să mai deschidă 15 magazine în luna decembrie”, se arată într-un comunicat al retailerului.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu o rețea care cuprinde 178 de magazine în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe, sub mărcile Mega Image (125) și Shop&Go (53).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Fiul milionarului care și-a luat viața, în centrul unui scandal de zile mari! Șicanări în trafic și o „corecție” care s-a lăsat cu urmări
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Creatina ar putea ajuta la combaterea depresiei, spun oamenii de știință