Prima pagină » Sport » Cererea de intrare în insolvență a clubului de fotbal U Cluj a fost respinsă

Cererea de intrare în insolvență a clubului de fotbal U Cluj a fost respinsă

Cererea de intrare în insolvență a clubului de fotbal U Cluj a fost respinsă
Tribunalul Comercial Cluj a respins, luni, cererea privind începerea procedurii de insolvență a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tribunalul Comercial Cluj a respins, luni, cererea privind începerea procedurii de insolvență a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moțu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că instanța a respins cererea, sentința putând fi atacată cu recurs în termen de șapte zile de la comunicare.

Dacă va fi depus recurs, acesta va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.

Conform sursei citate, în cererea depusă la instanță se arată că U Cluj ar avea datorii de aproximativ 30 de milioane de lei.

„Procedura de insolvență a fost formulată de SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA, susținând că ar avea datorii de circa 30 de milioane de lei și, ca atare, solicită insolvența”, a declarat Flavius Moțiu.

Moțiu a adăugat că instanța a respins cererea, motivarea deciziei urmând să fie făcută în zilele următoare.

Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de clubul condus de Ioan Mărginean privind începerea procedurii de insolvență a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga I.

Universitatea Cluj, grupare care se confruntă cu mari probleme financiare, este al doilea club din Liga I care solicită deschidrea procedurii de insolvență după FC Rapid.

Tribunalul București a admis la 11 decembrie 2012 cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos. Instanța a numit-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache, iar termenul limită pentru definitivarea tabelului creanțelor a fost fixat pentru 28 februarie 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...