Prima pagină » Magazin » Regizorul John McTiernan, autorul seriei „Die Hard”, va petrece un an în închisoare

Regizorul John McTiernan, autorul seriei „Die Hard”, va petrece un an în închisoare

Regizorul John McTiernan, autorul seriei
Regizorul John McTiernan, autorul seriei "Die Hard", a pierdut apelul prin care solicita justiției americane să îi anuleze pedeapsa de un an de închisoare, la care fusese condamnat pentru că i-a mințit pe agenții de la FBI într-o anchetă despre un celebru detectiv privat de la Hollywood.

Regizorul John McTiernan, autorul seriei „Die Hard”, a pierdut apelul prin care solicita justiției americane să îi anuleze pedeapsa de un an de închisoare, la care fusese condamnat pentru că i-a mințit pe agenții de la FBI într-o anchetă despre un celebru detectiv privat de la Hollywood.

Potrivit BBC, cineastul în vârstă de 62 de ani a fost condamnat la un an de închisoare în 2010, după ce a pledat vinovat într-un proces în care era acuzat că a mințit atunci când a negat că a angajat un detectiv privat de la Hollywood cu misiunea de a înregistra conversația acestuia cu un producător de film.

John McTiernan a fost eliberat pe cauțiune și a făcut apel la acea condamnare, însă Curtea Supremă din Statele Unite a refuzat să anuleze pedeapsa inițială.

Potrivit legislației americane, un judecător urmează să dispună în zilele următoare trimiterea la închisoare a cineastului.

John McTiernan, care a regizat și alte filme de succes, precum „Vânătoarea lui Octombrie Roșu” și „Predator”, a primit și o amendă de 100.000 de dolari. După ispășirea pedepsei de un an de închisoare, el se va afla sub supravegherea poliției pentru trei ani.

Cineastul american a recunoscut în aprilie 2006 că a mințit atunci când a fost interogat de FBI în legătură cu implicarea sa în „afacerea Pellicano”.

Anthony Pellicano, aflat în prezent în închisoare, este un detectiv particular acuzat că a ascultat ilegal telefoanele unor actori și regizori de la Hollywood în interesul unor clienți ai săi. John McTiernon îl angajase pe Anthony Pellicano cerându-i să înregistreze conversațiile lui Chuck Roven, un producător de la Hollywood, cu care acesta colaborase la filmul „Rollerball”.

Lui Anthony Pellicano i s-au adus 110 capete de acuzare, printre care se numără extorcare, ascultare ilegală a unor convorbiri telefonice, acces ilegal la informații guvernamentale și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Pellicano, detectivul preferat al unor mari nume din showbiz, precum Michael Jackson și Elizabeth Taylor, a fost găsit vinovat la 78 de capete de acuzare. În prezent încarcerat, el ispășește o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...