Băsescu: Acesta e momentul pentru industriile fără piață în România să iasă din teritoriul național

Băsescu: Acesta e momentul pentru industriile fără piață în România să iasă din teritoriul național
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la sosirea din deplasarea în America Latină, că acesta este momentul pentru industriile românești care nu își găsesc piață în România să iasă în afara teritoriului național, iar țări ca Peru poate fi o astfel de piață.
Publicat: 30/01/2013, 19:14
Actualizat: 26/08/2014, 02:55

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la sosirea din deplasarea în America Latină, că acesta este momentul pentru industriile românești care nu își găsesc piață în România să iasă în afara teritoriului național, iar țări ca Peru poate fi o astfel de piață.

„Aș vrea să fie și un semnal pentru industria românească legat de faptul că sunt soluții pentru consolidarea acelor industrii care nu-și găsesc neapărat o piață în România, o piață suficientă în raport cu capacitatea lor și că momentul în care să ieșim din teritoriul național este acesta, legat de America Latină. Acesta este momentul. Țările punte sunt ușor de identificat și Peru este una din aceste țări”, a spus Băsescu.

El a dat ca exemplu în acest sens industria de material rulant, cu fabrica de vagoane Astra de la Arad, care ar putea să deschidă, în cooperare cu firme din Peru, o linie de asamblare a componentelor produse în România.

„Pentru că avem industrii care au nevoie de expansiune. N-o să vă vorbesc de toate aceste zone, dar câteva, pentru înțelegere, să nu fie considerată o exagerare afirmația că avem industrii care au nevoie de expansiune în alte spații. Spre exemplu, industria de material rulant din România. Producem vagoane performante, după ce s-a trecut pe boghiurile Y-32, vagoane performante și de călători și de marfă, avem fabrică de boghiuri la Balș, dar nu reușim să vindem vagoane decât pe ici, pe colo, la Calea Ferată Română. Cei care ați văzut uzinele din Arad am convingerea că sunteți impresionați de potențialul care există acolo sau fabrica de vagoane de marfă de la Caracal. Este un potențial excepțional, dar nu avem o piață, din două motive: în Europa, foarte mulți furnizori de vagoane concurează în această industrie și, doi, exportul de vagoane, spre exemplu, în America Latină”, a argumentat Băsescu.

El a arătat că soluția de deschidere de linii de asamblare de componente în America Latină este indicată și de faptul că vagoanele finite sunt greu de transportat pe mare.

„Imaginați-vă o navă care încarcă vagoane de cale ferată. Acest tip de marfă, vagoanele de cale ferată, ocupă foarte mult spațiu, sunt extrem de costisitor să fie ancorate, pentru că ai de trecut Atlanticul, trebuie să le fixezi foarte bine și rezultă un cost de transport foarte mare, care scoate, practic, din competiție industria românească. Care este soluția? Soluția corectă sunt companii mixte româno-peruane, linii de asamblare în Peru, cu contribuția locală, atât cât este ea. Poate pot pune la dispozitie tablă, poate geamuri, dar componentele, motoarele electrice, boghiurile, sistemele de frânare, toate s-ar produce în România, în vederea asamblării acolo. Asta înseamnă locuri de muncă aici și export de produs finit în America Latină”, a spus Băsescu.

El a arătat că această expansiune a companiilor românești spre zone ca America de Sud nu se poate face fără susținerea EximBank, dar și cea politică.

„Deci, cred că marile companii românești, susținute de EximBank, repet, fără susținerea EximBank, această expansiune nu se poate produce, dar acordul pe care l-au semnat cu Banca Națională din Peru îmi arată că EximBank este pregătit pentru astfel de susțineri. (…) Deci parte din industriile din România, pentru a crește și a se menține, trebuie să treacă la o expansiune susținută de stat”, a arătat Băsescu.

El a adăugat că a convenit cu președintele peruan încheierea unui parteneriat strategic la care vor lucra ministerele de externe din cele două țări. Băsescu a arătat că economia din Peru este complementară cu cea a României, având nevoie de transfer de tehnologie industrială din țara noastră, dar și pentru că de la 1 martie va intra în vigoare Acordul de liber schimb încheiat de Lima cu UE.

Peru a încheiat în iunie 2012, alături de Columbia, un Tratat de Liber Schimb cu UE, ratificat în decembrie de Parlamentul European și legislativul de la Lima. România a semnat Tratatul la 31 mai 2012, urmând a fi ratificat de către Parlament.

Peru, ca și celelalte țări din America Latină, trece printr-o perioadă de boom economic. Țara are o populație de 30 de milioane de locuitori, a avut un PIB de 177 miliarde dolari SUA în 2011, având o creștere economică de 6,8% în același an, pentru 2012 fiind estimată de asemenea la peste 6%.

Principala provocare social-economică a acestei țări o reprezintă reducerea sărăciei populației. Dacă în 2004 se estima că aproape 50% din populație era sub pragul sărăciei, în 2012 procentul scăzuse la circa 30%.

Vizita oficială efectuată la Lima luni și marți de președintele Băsescu este prima a unui șef de stat român în această țară după 40 de ani.

Schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat în 2011 și 2012(primele 11 luni) la circa 5,6 milioane de dolari, față de un nivel de aproape 30 milioane dolari atins în 2008.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Președintele Klaus Iohannis se pensionează! Câți bani va primi liderul țării după 42 de ani...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?