Prima pagină » Magazin » O nouă premieră realizată de robotul Curiosity pe Planeta Marte. „Este un succes”

O nouă premieră realizată de robotul Curiosity pe Planeta Marte. „Este un succes”

Robotul NASA Curiosity a efectuat sâmbătă primele săpături în scoarța planetei Marte, ca parte a eforturilor pe care specialiștii NASA le întreprind pentru a stabili dacă în trecut a existat viață pe aceast corp ceresc.

Robotul NASA Curiosity a efectuat sâmbătă primele săpături în scoarța planetei Marte, ca parte a eforturilor pe care specialiștii NASA le întreprind pentru a stabili dacă în trecut a existat  viață pe aceast corp ceresc.

Potrivit Reuters, imaginile transmise în laboratoarele de știință de pe Pământ au aratat că roverul american a forat la o adâncime de circa 7 centimetri, efectuând o gaură cu o lărgime de aproximativ 1,5 centimetri.

Foto: NASA

Praful rezultat în urma săpăturii va fi analizat cu ajutorul instrumentelor speciale cu care robotul Curiosity este echipat pentru determina structura chimică a rocii din care face parte.

„Prima săpătură realizată pe Marte pentru a se colecta o mostră pentru cercetare este un succes”, au anunțat speciliștii NASA printr-un mesaj postat pe Twitter.

De asemenea, o altă premieră a fost înregistrată luna trecută, când roverul a realizat primele fotografii nocturne de pe Marte, în spectrul ultraviolet, cu ajutorul camerei de înaltă rezoluție Mars Hand Lens Imager (MAHLI).

Curiosity, cel mai greu și mai sofisticat robot trimis vreodată pe Marte, a coborât în zona ecuatorului marțian în craterul Gale pe 6 august 2012, pentru o misiune de doi ani. Principalul obiectiv al misiunii este acela de a determina dacă Planeta Roșie a permis în trecutul ei existența vieții microbiene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli