Prima pagină » Știri » România, pe poziția 60 în clasamentul privind dezvoltarea umană

România, pe poziția 60 în clasamentul privind dezvoltarea umană

România s-a menținut în acest an în categoria țărilor cu nivel ridicat de dezvoltare umană, ocupând poziția 60, aceeași ca în 2006, situându-se însă pe ultimul loc în rândul țărilor UE, potrivit clasamentului realizat anual de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare si Uniunea Europeana, care include 177 de state.


România s-a menținut în acest an în categoria țărilor cu nivel ridicat de dezvoltare umană, ocupând poziția 60, aceeași ca în 2006, situându-se însă pe ultimul loc în rândul țărilor UE, potrivit clasamentului realizat anual de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare si Uniunea Europeana, care include 177 de state. Statele plasate între pozițiile 1-70 sunt incluse în categoria țărilor cu nivel ridicat de dezvoltare umană, cele aflate pe locurile 71-155 în cea a țărilor cu nivel mediu, iar restul au un nivel scăzut de dezvoltare umană.

Raportul PNUD are la bază datele statistice aferente anului 2005, în baza cărora a fost calculat un indice al dezvoltării umane. Indicele calculat pentru România a fost de 0,813 puncte, în ușoară creștere de la 0,805 puncte, în urmă cu un an. La stabilirea indicelui au fost luate în calcul speranța de viață, produsul intern brut pe cap de locuitor, rata de alfabetizare și gradul de școlarizare. În cazul României, speranța de viață la naștere este de 71,9 ani, iar produsul intern brut pe locuitor, în funcție de paritatea puterii de cumpărare, se situează la 9.060 dolari. Rata de alfabetizare a fost, în 2005, de 97,3%, iar rata de școlarizare de 76,8%. Bulgaria devansează România, situându-se pe locul 53, în urcare cu o poziție față de anul trecut, în timp ce Slovenia este statul din Europa Centrală cel mai bine plasat în clasamentul PNUD. În urma României se află state precum Belarus, pe locul 64, Rusia – 67 și Albania – 68.

Primele trei poziții în clasamentul realizat după indicele dezvoltării umane sunt ocupate de Islanda, care a devansat liderul de anul trecut, Norvegia, plasată pe locul al doilea, și Australia. Statele Unite și Japonia se află pe pozițiile 12, respectiv 8, iar Franța, Italia și Germania ocupă, în această ordine, locurile 10, 20 și 22. Pe ultimul loc al clasamentului se află Tanzania.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dormitul cu televizorul pornit. Ce spun specialiștii despre efectele asupra sănătății
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună ianuarie 2026 cum nu a mai fost în România. Ce se întâmplă în București
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
„Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul
Mediafax
Jucării periculoase de Crăciun. Cum unele jucării populare pot deveni un risc real pentru copii și părinți
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, gest sfâșietor când și-a văzut mama în sicriu. Nu s-a mai putut abține
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?