Prima pagină » Economic » Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în vacanță

Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în vacanță

Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în vacanță
Aproape 67% dintre românii care merg în vacanțe în țară se cazează la părinți, bunici, rude sau prieteni, 9% stau în locuințe particulare închiriate și sub 21% înnoptează în hoteluri și pensiuni.

Aproape 67% dintre românii care merg în vacanțe în țară se cazează la părinți, bunici, rude sau prieteni, 9% stau în locuințe particulare închiriate și sub 21% înnoptează în hoteluri și pensiuni, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) transmise la solicitarea Mediafax.

„Turiștii români preferă în vacanțe cazarea la părinți, bunici, rude sau prieteni. Ca și în anii anteriori, în 2012 s-a menținut constantă preferința turiștilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanțe, 66,8% dintre aceștia preferând cazarea la părinți, bunici, rude sau prieteni. Această preferință poate fi datorată faptului că unul din scopurile călătoriilor de vacanță este vizitarea prietenilor și rudelor”, potrivit INS.

În ordine, urmează cazarea în hoteluri și pensiuni, în proporție de 20,7%, și cea în locuințe particulare cu chirie, cu o pondere de 9,1%.

„Este normal ca la tine în țară să te duci și să stai la părinți sau bunici în weekend-uri sau vacanțe. În București, din două milioane de oameni, un milion sunt din provincie. Dacă unul este din Constanța și vrea să meargă la mare, n-o să stea la hotel, ci la părinți”, a afirmat Alin Burcea, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Dincolo de cei care se duc de plăcere la părinți și rude, sunt și români care nu își permit o vacanță la hotel.

„Cei mai mulți români, când iți iau concediu nu se duc să se odihnească, ci merg să muncească la rude sau părinți. Asta se întâmplă mai ales la categoriile sociale cu grad scăzut de pregătire”, a declarat agenției MEDIAFAX Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

El crede că doar 20% dintre români își permit sau au cultura necesară pentru a înțelege că un concediu înseamnă întreruperea activităților zilnice.

„România este pauperizată. Toată lumea încearcă să facă economii. De nevoie se duc la prieteni și rude, pentru că nu își permit să stea la hotel”, a spus Radu Enache, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR).

În călătoriile de afaceri și motive profesionale, turiștii români s-au cazat în proporție de 56% în hoteluri și unități similare. Și aceștia, însă, s-au cazat la părinți, bunici, rude sau prieteni (18,9%) și în locuințe particulare cu chirie (15,1%).

În anul 2012, românii au cheltuit, potrivit INS, aproximativ 7,76 miliarde de lei (1,8 miliarde de euro) pentru călătorii de vacanțe și afaceri, din care 79% (1,4 miliarde de euro) pentru cele care au vizat destinații interne.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Andrei Barbu, prima reacție după ce a agresat-o pe Ema Uta: 'Rămâne de văzut ce o să
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!