Prima pagină » Știri » Președintele CJ Harghita, Csaba Borboly, reținut de DNA Mureș

Președintele CJ Harghita, Csaba Borboly, reținut de DNA Mureș

Președintele CJ Harghita, Csaba Borboly, reținut de DNA Mureș

Președintele CJ Harghita, Csaba Borboly, a fost reținut în această după amiază de procurorii DNA Mureș. Procurorul șef al serviciului teritorial al DNA Mureș, Elena Curcă, a declarat pentru gândul, că Csaba Borboly a fost reținut pentru fapte de corupție, fără a preciza exact despre ce este vorba.

Soția lui Csaba Borboly a declarat că șeful CJ Harghita a fost chemat de dimineață la audieri în legătură cu contractele privind două drumuri județene, fiind ulterior emisă și o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele său.

Borboly Csaba, care este și președintele organizației teritoriale Ciuc a UDMR, deține funcția de președinte al CJ Harghita din anul 2008.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, declara, în august 2011, că este verificat de DNA pentru presupuse fapte de corupție în urma unui denunț făcut de „persoane răuvoitoare”, în legătură cu construcția casei sale și cu vânzarea supraevaluată a unui apartament.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, organiza, atunci, o conferință de presă la locuința sa din Miercurea Ciuc, întrucât imobilul era obiectul sesizării făcute la DNA, în care se reclama că el ar fi primit o parte din contravaloarea proiectului comandat pentru clădirile nou construite ale spitalului, din această sumă fiind realizată proiectarea casei din strada Denes Laszlo nr.11, respectiv o parte a lucrărilor de către firma de proiectare câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție.

În același denunț, Borboly Csaba mai era acuzat că a vândut la un preț mult mai mare un apartament pe care l-a deținut în Miercurea Ciuc, pe strada Korosi Csoma Sandor, respectiv cu 50.000 de euro în loc de 20.000 de euro.

Borboly Csaba preciza că acesta nu era primul denunț „calomnios” la adresa sa și că el făcea parte dintr-o lungă serie care dura de aproximativ un an.

Președintele CJ Harghita preciza că se prezentase la DNA Mureș, „la solicitarea chestorilor”, cu un dosar cuprinzând toate documentele justificative referitoare la terenul pe care a fost construită casa de pe strada Denes Laszlo din Miercurea Ciuc, la împrumutul bancar contractat în acest scop, la vânzarea apartamentului deținut în localitate, precum și cu toate documentele care să ateste proveniența sumelor cheltuite.

El susținea că proiectul casei sale a fost realizat în vara anului 2007, când încă nu era președinte de CJ, de către un fost coleg de școală, în vreme ce proiectarea clădirii spitalului a fost făcută în perioada noiembrie 2008 – aprilie 2009.

Borboly adăuga că locuința, cu o suprafață de 128 de metri pătrați, a fost ridicată „la roșu” dintr-un împrumut bancar și că a fost finalizată și mobilată din ipoteca preluată de bancă și din banii rezultați în urma vânzării apartamentului său de pe Strada Korosi Csoma Sandor.

În ceea ce privește apartamentul, mobilat, președintele CJ Harghita spunea că acesta a fost evaluat de bancă la suma de 54.500 de euro și a fost vândut în condiții legale, cu suma de 50.000 de euro, părinților soției, prin contract de vânzare-cumpărare, banii fiind primiți prin virament bancar, punând la dispoziția presei documentele aferente acestor acțiuni.

DNA a decis atunci să claseze dosarul deschis pe numele președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, pentru presupuse fapte de corupție, considerând că denunțul a fost „nefondat”.

Scrisoarea oficială privind rezultatele anchetei DNA, inițiată în urma unui denunț privind presupuse fapte de corupție care ar fi fost comise de Borboly Csaba în legătură cu construcția casei sale și cu vânzarea supraevaluată a unui apartament din Miercurea Ciuc, a ajuns, în septembrie 2011, la președintele Consiliului Județean Harghita, acesta deschizând-o în prezența presei.

În iunie 2012, candidatul UDMR Borboly Csaba a câștigat al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Harghita, cu 69,92 la sută.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele