Prima pagină » Sport » Lecțiile de viață ale lui Mache, campion de streetball la 50 de ani: „Noi ne naștem toți puturoși, dar sănătatea înseamnă să muncești”

Lecțiile de viață ale lui Mache, campion de streetball la 50 de ani: „Noi ne naștem toți puturoși, dar sănătatea înseamnă să muncești”

Mache are 52 de ani și lucrează la Metrorex. În copilărie era băiatul acela din fața blocului pe care toată lumea îl voia în echipă. După o pauză de 14 ani în care viața a devenit brusc mai complicată, pasiunea din tinerețe, baschetul, l-a prins din urmă, iar de șapte ani Mache este campion la "seniori" cu echipa de streetball trei la trei, un sport care a adunat în România o comunitate de peste 3.000 de jucători.

Mache are 52 de ani și lucrează la Metrorex. În copilărie, era băiatul din fața blocului pe care toată lumea îl voia în echipă. După o pauză de 14 ani în care viața a devenit brusc mai complicată, pasiunea din tinerețe, baschetul, l-a prins din urmă, iar de șapte ani Mache este campion la „seniori” cu echipa de streetball trei la trei, un sport care a adunat în România o comunitate de peste 3.000 de jucători.

Marian Georgescu, zis Mache, e un bărbat înalt, cu barbă căruntă și constituție atletică. Spune că sportul i-a plăcut dintotdeauna. Zgura l-a format ca sportiv, dar și ca om. Știe la centimentru cât măsoară baschetbaliștii buni din toate colțurile țării, s-a întâlnit cu mulți dintre ei pe teren și se au chiar și pe Facebook. Mache e mândru de realizările sale, însă dezamăgit de lipsa de disciplină din sport și de superficialitatea cu care sunt tratați campionii României.

„Noi nu știm să ne punem în valoarea exemplele acestea. E Hagi, Țiriac, Năstase, Nadia Comăneci. Sunt o grămadă de oameni care au făcut ceva în sportul ăsta. Fiecare sport are câteva personalități mai deosebite care au tras oamenii după ei. Sunt niște oameni puternici, cu caracter, oameni-exemplu”, ne-a povestit el.

Mache a ajuns să joace baschet din întâmplare. S-a dus în Tei să joace fotbal. Își amintește, în detaliu, terenurile, bazinele de înot, castanii și arțarii imenși care le separau. „Aici erau niște fete care jucau baschet cu profesoara, se numea Roșca, doamna Roșca. Le ieșea mingea afară și le-am aruncat-o în teren. Profesoara m-a întrebat dacă nu vreau să joc și eu”, își amintește Mache.

A continuat să meargă acolo până când a fost chemat să joace la SS3, o facțiune a echipei Steaua. Se întâmpla înainte să intre la liceu. A fost trimis apoi la echipa de club unde a jucat timp de cinci ani. Tot grație pasiunii pentru fotbal a cunoscut-o pe soția sa. Prietenii le spun „Inseparabili SRL”.

„Este idolul vieții mele, exact ce-mi trebuia”, spune Mache care s-a lăsat de baschet după ce s-a căsătorit.

Mache: Dacă nu te prezinți la examen, n-ai cum să-l iei

„A venit Revoluția, acum putem să facem de toate, da’ nu știam ce să facem. M-am căsătorit, mi-am deschis o afacere, nu am mai avut timp să merg și la baschet. În ’91, a apărut și copilul”, povestește bărbatul.

A vrut să facă lucrurile ca la carte, să se ocupe de familie și fie acasă la ora patru ca să aibă grijă de Mario, fiul său.

„Trebuie să vrei și apoi să muncești. Bă, la un examen, principalul lucru este să te prezinți. N-ai cum să-l iei dacă nu te duci”, spune el.

Foto: Andreea Alexandru

Tot pentru Mario s-a întors și pe terenul de baschet.

„Când a făcut 14 ani, l-am dus pe el și pe un prieten de-al lui în Tei, să vadă cum e”, povestește Mache. Mario a jucat o perioadă baschet, dar s-a reprofilat pe skateboarding. „E în top 20 în Europa”, se mândrește tatăl, care purta, în ziua în care ne-am întâlnit, un tricou adus de Mario din Spania, de la o competiție pe care a câștigat-o.

Băiatul împlinește 22 de ani și se pregătește să plece în Anglia, cu o bursă de studii.

După ce s-a plimbat cu el la concursuri de streetball 3×3 prin toată țara, Mache a decis să-și facă echipă și să se reapuce de baschet. Joacă de două ori pe săptămână, cu seniorii cu care participă la competiții și cu băieții de la Sport Arena cu care se antrenează.

Cum să te ții tare în sport, la 50 de ani

„Mai bine te antrenezi cu unul mai bun decât tine. Dacă ai concurență în obiectivul în care ești, chiar dacă nu ești bine văzut, tu avansezi. În viața asta, mare lucru e să ai de la cine să înveți. Meseria se fură”, este el de părere.

Mache e ambițios și crede că asta l-a ajutat să le țină piept tinerilor care fac față cu mai mare ușurință „street-ului”, un sport solicitant. Un meci ține zece minute sau până când una dintre echipe ajunge la 21 de puncte. Dacă ții însă mingea mai mult de zece secunde fără să dai coș, trebuie să le-o pasezi adversarilor.

„Uzura e foarte mare și stresul foarte mare. Tu trebuie să iei într-o fracțiune de secundă decizia cea mai bună. Tu trebuie să vezi schema și să-l găsești pe cel cu poziția cea mai bună. De aceea se spune că la baschet se formează cele mai bune caractere. Trebuie să înveți să cedezi pentru că nu întotdeauna tu ești cel mai bun și ai poziția cea mai bună. Tu trebuie să dai pasă”, spune el.

Calitatea de a „le pasa” și altora mingea îl ajută și la muncă pentru că l-a învățat să-și susțină colegii și să recunoască meritul ideilor venite de la alții.

Tot din baschet a învățat și că rezultatele bune se obțin cu multă muncă.

„Noi ne naștem toți puturoși. Noi toți căutăm să ne fofilăm, dacă ni se dă ocazia. E gena noastră în creier. Dacă ți se dă ocazia să alegi între muncă și stat, toți aleg să stea. Nu știu dacă 1 din 100 alege să muncească. Sănătatea înseamnă să muncești. Stând, te autoîmbătrânești. Nu spun să muncești de nebun. E un echilibru în toate”, ne povestește el.

Ambiția de a învinge

De multe ori, ambiția de a câștiga a fost cea care a hotărât soara unei partide, mai spune el.

„Am avut meciuri în care era 19-4 și am bătut cu 21-19 în câteva minute. Puf, puf, puf. Voiam, simțean și am dat ultimul coș de la jumătatea terenului”, spune bărbatul.

În podul din casa de pe Moșilor păstrează și astăzi primele mingi de baschet pe care le-a avut, una bulgărească, prinsă cu șireturi și una din China.

Mache a făcut echipă cu mulți jucători, fie ei amatori, profesioniști sau foști profesioniști, de la medici, la pușcași marini, avocați sau șefi de institute. Îi place pe teren pentru că simte cum baschetul îl leagă de oameni. Speră ca într-o zi streetball-ul să ajungă la fel de popular ca în Statele Unite, chiar dacă în România lucrurile avansează mai greu.

„Mereu se spune că suntem în urma Americii cu 100 de ani sau cu 50, zece ani, nu contează. în 1920 și ceva l-au arestat pe Al Capone. Acum l-au arestat pe Becali. Istoria se repetă. În America street-ul este extraordinar de bine văzut. La noi vine mai greu”, spune el.

Pe Mache îl puteți întâlni în acest weekend la Campionatul „Wizz Air Sport Arena Streetball 2013„, organizat de Sport Arena și ACS Sport Promotion. Competiția este la cea de-a noua ediție și se va desfășura în perioada 24-26 mai pe terenurile Universității Politehnice, iar pe 21-23 iulie în fața Casei Poporului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Laurette nu scapă de problemele de sănătate după injectarea cu Aquafilling: „Soluția rămasă în picior s-a infectat din nou”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Blindatul românesc VLAH, „testat” de doi șefi de stat la BSDA 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte săptămâni are un an?