Prima pagină » Știri » Chiliman: Nu eu am dat Arhiepiscopiei Bucureștilor un spațiu în Piața Amzei

Chiliman: Nu eu am dat Arhiepiscopiei Bucureștilor un spațiu în Piața Amzei

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, vineri, că printr-o hotărâre a Consiliului Local a fost dat Patriarhiei Române, respectiv Arhiepiscopiei Bucureștilor, un spațiu situat la etajul trei în imobilul noii piețe Amzei, în care să funcționeze Protopopiatul I din București.

„Nu l-am oferit eu (sediul – n.r.), l-a oferit Consiliul, pentru că el este cel care hotărește ce se întâmplă cu spațiile pe care le avem. Este o cerere făcută de Biserica Ortodoxă Română, pentru că, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștiului erau până în prezent numai trei protoerate și, printr-o decizie a Prea Fericitului Părinte Patriarh și a Consiliului Bisericii Orotodoxe, s-a hotărât ca la nivelul Capitalei să se facă câte un protoerat pe fiecare sector. Și una dintre problemele pe care o au proteratele respective este că nu au unde să stea, trei au unde să stea, trei nu au unde, ori practic proteratul Sectorului 1 nu aveau un loc unde să fie cazați”, a explicat Chiliman, precizând că, din spațiile pe care administrația locală a acestui sector le are în administrare în prezent, acesta „a fost singurul găsit disponibil”.

Primarul Sectorului 1 a mai spus că hotărârea Consiliului Local a fost dată în aprilie, urmare a cererii pe care Patriarhia a adresat-o administrației publice locale, spațiul fiind dat în folosință gratuită, pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire, în condițiile legii.

Edilul de sector a precizat că activitatea în noua Piață Amzei ar putea începe în două săptămâni, după finalizarea lucrărilor de refacere fiind necesare proceduri pentru alimentarea cu energie electrică a clădirii, care au întârziat redeschiderea.

Lucrările pentru modernizarea Pieței Amzei au început în 2008 și au costat aproximativ 10 milioane de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
ndă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Mediafax Italia
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!