Prima pagină » Știri » A murit Petrică Popa, actor la Teatrul Nottara

A murit Petrică Popa, actor la Teatrul Nottara

Doliu în....

Actorul Petrică Popa, angajat al Teatrului Nottara din 1954, a decedat vineri, la vârsta de 84 de ani.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului va fi depus duminică, la ora 11:00, în foaierul Teatrului Nottara, urmând ca înhumarea să aibă loc în aceeași zi, de la ora 13,00, la Cimitirul Bellu din București, potrivit Agerpres.

Actorul s-a născut la Hunedoara, pe 3 iulie 1929. Petrică Popa a urmat cursurile Colegiului ”Diaconovici Loga” din Timișoara și a făcut parte din cercul de teatru al liceului. A absolvit Institutul de Artă din Timișoara, specializarea Actorie unde i-a avut ca profesori, printre alții, pe Lilly Bulandra și Ștefan Braborescu.

În 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a avut parte de șase roluri într-o singură stagiune. A colaborat cu regizori importanți ai acelei perioade, precum Val Mugur și Ion Olteanu.

A fost descoperut de Ion Șahighian, mentor al mai multor generații de artiști, director la Teatrul Armatei – astăzi „Nottara”, iar în 1954 a venit la București.

Petrică Popa a fost actor al Teatrului Nottara mai bine de cincizeci de ani. A fost onorat cu distincții importante, respectiv Premiul de interpretare, pentru rolul Vasea, în spectacolul „Așa va fi” de N. Simeonov, regia: Lucian Pintilie, la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice – 1957, Premiul de interpretare, pentru rolul Mihalache Dometie, din spectacolul „Martorii sunt de față” de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadjiculea, la Gala Teatrului Istoric – 1986, Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (a interpretat rolul Ipingescu).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anul 2000, pe când era toată naturală. Transformarea spectaculoasă a vedetei de-a lungul anilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când este cel mai bun moment să verifici presiunea în anvelope: la rece sau la cald?
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Cum a reușit China să construiască cel mai puternic supercomputer din lume?