Prima pagină » Știri » Nicolăescu: Regândim costurile transplantului, ca să includem plata medicilor și a asistenților

Nicolăescu: Regândim costurile transplantului, ca să includem plata medicilor și a asistenților

Nicolăescu: Regândim costurile transplantului, ca să includem plata medicilor și a asistenților
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, marți, că trebuie regândit modul în care este calculat costul transplantului, astfel încât acesta să includă și activitatea echipelor de prelevare, dar și pe cea a medicilor și asistenților care efectuează astfel de servicii medicale

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, marți, că trebuie regândit modul în care este calculat costul transplantului, astfel încât acesta să includă și activitatea echipelor de prelevare, dar și pe cea a medicilor și asistenților care efectuează astfel de servicii medicale.

Nicolăescu a precizat că reglementările specifice activității de transplant se numără printre temele care vor fi discutate, la sfârșitul lui iunie, cu toți președinții comisiilor de specialitate ale ministerului, conducerea Academiei de Științe Medicale și a Agenției Naționale de Transplant (ANT), membrii Consiliului științific al ANT și managerii celor mai mari spitale.

„Am convenit asupra unor acțiuni care țin de reglementarea și planificarea activității de transplant. Așteptăm de la Agenția Națională de Transplant, în cursul săptămânii viitoare, propuneri de modificare a OUG 35/2012 pe care să le transformăm în amendamente. Am solicitat ANT tarifarea tuturor tipurilor de transplant, astfel încât să știm care este în mod real costul unui transplant. Agenția Națională de Transplant are ca termen sfârșitul lunii iulie ca să prezinte o prognoză cu privire la activitatea de transplant, pe număr, tipuri de transplant și posibilitatea de a le efectua în țară sau străinătate. În funcție de această prognoză, se va putea calcula bugetul necesar pentru anul următor, în așa fel încât să evităm dificultățile apărute anul acesta”, a mai spus ministrul Sănătății, după ce s-a întâlnit cu conducerea ANT.

Potrivit lui Nicolăescu, la întâlnirea de marți s-a convenit, printre altele, că este necesară modificarea legislației cu privire la internările postransplant, mai ales pentru cel medular.

„Așteptăm propuneri din partea specialiștilor, până la finele lunii august.Vom modifica actul normativ de organizare și funcționare a ANT, astfel încât agenția să fie, în mod real, cea care răspunde de politica de transplant și să dețină pârghiile necesare. Activitatea ANT trebuie să capete mai multă substanță. Avem în vedere aici partea de gestionare a Registrului național de transplant, care să cuprindă lista de așteptare, registrul primitorilor și al donatorilor, atribuțiile de programare și bugetare, dar și de acreditare și autorizare, inclusiv inspecție în vederea unei evaluări profesioniste înainte de acreditare și autorizare”, a explicat ministrul Sănătății.

De asemenea, participanții la întâlnirea de marți de la Ministerul Sănătății au căzut de acord că este nevoie de un program de pregătire și formare a personalului implicat în activitatea de transplant, dar și de o regândire a modului în care este calculat costul transplantului, astfel încât acesta să includă și activitatea echipelor de prelevare, dar și cea a medicilor și asistenților care efectuează asemenea servicii medicale.

Eugen Nicolăescu a menționat că o altă problemă legată de transplant se referă la lipsa de coordonare cu CNAS pentru a urmări traseul pacienților. „Soluția pe care o avem în vedere este integrarea sistemului informatic al ANT, privitor la pacienții transplantați, cu cel de la CNAS, și introducerea de elemente suplimentare în sistemul informatic”, a arătat Nicolăescu.

În 26 mai, secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că România a înregistrat, în primele luni ale anului, o explozie de donatori de organe, iar finanțarea trebuie adaptată acestei noi situații.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imagini EXCLUSIVE cu momentul în care Călin Georgescu a fost ridicat din trafic!
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
SECRETUL de la înmormântarea Prințesei Diana iese la iveală după aproape 30 de ani! Dorința care nu i-ar fi fost respectată
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Digi24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Ce se întâmplă doctore
În ce și-a găsit refugiul Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce obișnuiește să facă vedeta săptămânal
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
De ce ar trebui să încetinim ritmul în septembrie: șase metode simple pentru o viață mai echilibrată
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!