Prima pagină » Știri politice » Nemulțumiri în comisia Roșia Montană. Cum au „fentat” audierile doi miniștri PNL

Nemulțumiri în comisia Roșia Montană. Cum au „fentat” audierile doi miniștri PNL

Nemulțumiri în comisia Roșia Montană. Cum au
Miniștrii chemați la audierile în comisia specială pentru Roșia Montană refuză să se prezinte la ședințe. Ministrul Apelor și Pădurilor, Lucia Varga, și ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, au fost programați de două ori, săptămâna trecută și săptămâna aceasta, însă au anulat audierile pe ultima sută de metri.

Miniștrii chemați la audierile în comisia specială pentru Roșia Montană refuză să se prezinte la ședințe. Ministrul Apelor și Pădurilor, Lucia Varga, și ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, au fost programați de două ori, săptămâna trecută și săptămâna aceasta, însă au anulat audierile pe ultima sută de metri.

Dacă luni, când era programat Chițoiu, ședința comisiei a fost amânată cu o oră chiar înaintea audierilor, marți, Lucia Varga  a anunțat ca nu se va prezenta după o oră întârziere, stârnind nemulțumirile parlamentarilor.

Mai mult, președintele comisiei, senatorul PSD Darius Vâlcov, a anunțat că cei doi nu vor mai fi reprogramați.

Pe lânga cei doi miniștri, și fostul ministru Radu Berceanu, care era programat pentru joi, a anunțat că nu se va prezenta la comisie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu, primele imagini oficiale. Au stat în loja regală, la câțiva metri de prințesa Kate!
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ