Prima pagină » Știri politice » Victor Ponta i-a spus lui Joe Biden, la Casa Albă, că România va recunoaște Kosovo în 2015

Victor Ponta i-a spus lui Joe Biden, la Casa Albă, că România va recunoaște Kosovo în 2015

Victor Ponta i-a spus lui Joe Biden, la Casa Albă, că România va recunoaște Kosovo în 2015
După închierea mandatului prezidențial al Traian Băsescu, în 2015, România va recunoaște Kosovo. Acesta este unul dintre mesajele pe care premierul Victor Ponta i le-a transmis marți, la Casa Albă, vicepreședintelui Statelor Unite, Joe Biden.

După închierea mandatului prezidențial al Traian Băsescu, în 2015, România va recunoaște Kosovo. Acesta este unul dintre mesajele pe care premierul Victor Ponta i le-a transmis marți, la Washington, vicepreședintelui Statelor Unite, Joe Biden. Nu mai departe de o săptămână, poziția publică în favoarea recunoașterii independenției Kosovo i-a fost reproșată lui Ponta de către Băsescu de la Palatul Cotroceni, ca motiv de rupere a acordului de colaborare, șeful statului justificându-și opoziția ca fiind „direct legată de interesul nostru național cu privire la Transnistria de a sprijini Republica Moldova”.

Întrebat, la finalul întâlnirii de la Casa Albă, dacă discuția cu Biden a inclus probleme de politică internă, premierul a răspuns inițial „nu, aproape deloc”. Imediat a invocat însă problema divergențelor pe subiectul Kosovo, deși acestea țin de politica externă. „Cred că singurul punct în care nici nu a trebuit să dau detalii a fost poziția față de Kosovo. I-am spus că anul viitor nu se va întâmpla nimic, dar cred că din 2015 România va fi alături de celelalte state”, a spus Ponta, într-un interviu la RTV, arătându-se din nou pro-Kosovo.

Ulterior, Ponta a clarificat și de ce s-a referit la anul 2015. „Știți foarte bine, președintele Băsescu a spus că cât va fi președinte nu se vor întâmpla anumite lucruri. Și nu va mai fi președinte anul viitor pe vremea asta. Cred că viitorul președinte… Nu s-a pronunțat deloc numele domnului președinte timp e o oră”, a adăugat premierul.

Ponta i-a dat însă asigurări lui Biden că nu vor mai exista conflicte politice. „Companiile vor să știe că nu mai avem o bătălie politică care aruncă totul în aer”, a spus el.

La plecarea de la București, premierul susținea că nu a cerut un mandat de la președinte pentru vizita la Washington întrucât nu l-a considerat necesar.

Statele Unite ale Amercicii au recunoscut independențe Kosovo din 2008, însă România și-a păstrat poziția inclusă în documentele oficiale inclusiv la Summitul NATO de la Chicago din 2012.

Într-o ieșire publică de la Cotroceni pe 8 octombrie 2013, Băsescu reclama că Ponta nu ar fi trebuit să se pronunțe în privința problemelor de politică externă cu atât mai puțin schimbând direcția. „Nu vă mai amintesc deja celebrele declarații cu Kosovo, cum le dădea el independență, ca să ce? Când România are o poziție consecventă, care este direct legată de interesul nostru național cu privire la Transnistria, de a sprijini Republica Moldova. (…) Singurul care poate angaja România la nivel de stat, conform Constituției României, este președintele României. Este din decizia Curții Constituționale. (…) Deci, limbajul dublu este catastrofal pentru România și occidentalii îl sesizează. Vă pot spune cu certitudine este că nu-mi voi menține semnătura pe un acord prin care împreună să mințim partenerii noștri”, susținea atunci Băsescu, negociind însă între timp cu Guvernul păstrarea acordului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!