Prima pagină » Știri » Peste 1.000 de sindicaliști din educație pichetează luni Parlamentul

Peste 1.000 de sindicaliști din educație pichetează luni Parlamentul

Peste 1.000 de sindicaliști din educație pichetează luni Parlamentul
Peste 1.000 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" vor picheta, luni, sediul Parlamentului, pentru a determina senatorii și deputații să aloce șase la sută din PIB pentru învățământ, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.

Peste 1.000 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” vor picheta, luni, sediul Parlamentului, pentru a determina senatorii și deputații să aloce șase la sută din PIB pentru învățământ, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.

Acțiunea de protest, care are sloganul „Alocați șase la sută din PIB pentru educație! Dacă nu acum, atunci când?”, va începe la ora 11.00, la intrarea Izvor.

Pe lângă solicitarea de acordare a șase la sută din PIB, sindicaliștii cer modificarea Legii educației naționale, o lege specială pentru salarizarea personalului din învățământ (didactic, didactic auxiliar și nedidactic), debirocratizarea actului educațional, depolitizarea sistemului de învățământ preuniversitar și deblocarea reală a posturilor didactice auxiliare și nedidactice.

„Pot să spun că actualul Guvern a avut cea mai lungă perioadă de pace socială. Am tot sperat că promisiunile făcute, înainte de alegeri, vor fi materializate. Nu pot să neg redeschiderea dialogului social și rezolvarea unor probleme din sistemul educațional. Totuși, revendicările principale nu și-au găsit încă soluții. Ne dorim ca prin acest pichet să le arătăm politicienilor că, dacă pe ei nu îi interesează ce se întâmplă cu cei peste 3,5 milioane de elevi și peste 350.000 de angajați din învățământ, pe noi ne interesează”, a declarat liderul sindical Marius Nistor.

Federația sindicală informează că astfel de acțiuni vor continua și vor putea culmina, dacă cererile lor nu vor fi rezolvate, cu blocarea anului școlar.

Și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că peste 10.000 de dascăli vor ieși în stradă, la 6 noiembrie, pentru un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș până în Piața Constituției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL ce i-a pregătit Trump lui Xi Jinping la Washington. Mesajul neașteptat al liderului chinez
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
MEDIAFAX 35. 1991 – Se naște MEDIAFAX. România adoptă prima Constituție post-decembristă
Click
Se mai poate trăi decent cu 5.000 de lei în România? Dilema care a stârnit un val uriaș de reacții: „O mare bătaie de joc”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii