Sărbători pe schiuri și concerte la Straja, Parâng și Rânca sau croaziere pe Dunăre

Sărbători pe schiuri și concerte la Straja, Parâng și Rânca sau croaziere pe Dunăre
Publicat: 12/12/2013, 15:01
Actualizat: 12/12/2013, 15:17

Turiștii care aleg de sărbători stațiunile Straja, Parâng, Râușor sau Rânca pot petrece un sejur de patru zile, de Crăciun, la prețuri care pornesc de la 500 de lei de Crăciun, de Revelion tarifele fiind duble. La Clisura Dunării, în Mehedinți, prețurile sunt similare.

Proprietarii de cabane și pensiuni din cele trei stațiuni montane din județul Hunedoara, Straja, Parâng și Râușor, își atrag clienții de sărbători cu prețuri la nivelul celor din 2012, iar ca bonus organizează carnavaluri sau concerte la marginea pârtiilor ori oferă gratuități sau discounturi la accesul pe pârtii și închirierea de echipamente de schi.

În stațiunea Straja din Munții Vâlcan, unde turiștii au la dispoziție șapte pârtii de schi, cu greu se mai găsesc locuri de cazare pentru Revelion. Prețurile de anul trecut și petrecerile de la baza pârtiei au atras deja un număr mare de turiști care au achitat în avans pentru zilele libere de Revelion.

„Toate cele 60 de locuri de cazare sunt rezervate pentru zilele din apropierea Revelionului. Turiștii au fost atrași de prețurile convenabile pe care le-am păstrat la nivelul celor de anii trecuți, dar și de pârtiile generoase. Oferta pentru Crăciun este de 500 de lei de persoană pentru trei nopți de cazare, cu masă inclusă, iar cea de Revelion este de 1.300 de lei pentru patru nopți de cazare sau 1.600 de lei pentru cinci nopți de cazare, masă inclusă, plus cina festivă și carnaval în prima zi din an. Copiii de până la 10 ani au cazare gratuită și anul acesta avem mai multe familii care au profitat de acestă ofertă”, spune administratorul unei vile din Straja.

Într-un complex din Straja care are în administrare și pârtii și magazine de închiriat echipamente pentru sporturile de iarnă, pachetele pentru Revelion au fost epuizate de câteva luni.

Cel mai atractiv pentru turiști a fost un pachet cu cinci nopți de cazare și pensiune asigurată, plus masa festivă de Revelion, pentru care turiștii au plătit 1.550 de lei de persoană, iar cei care au achitat integral până la începutul lunii septembrie au primit un discount de 150 de lei și echipament de schi sau snowboard gratuit pentru tot sejurul.

Proprietarii complexului au oferte și pentru perioada de după sărbători și pentru întreaga vacanță a elevilor. Astfel, un pachet care costă 499 de lei de persoană include cinci nopți de cazare plus masă, de luni până vineri, și se acordă discounturi între 20 și 35 la sută la școala de schi, la închirieri de echipamente și la schi-pass.

Tot cu petreceri și prețuri la nivelul celor de anul trecut și-au atras clienții de Revelion și pensiunile din Munții Retezat. Pentru trei nopți de cazare, cu masă inclusă și două mese festive, turiștii au plătit 750 de lei de persoană.

La Straja va fi inaugurată, înainte de Crăciun, și o pârtie de snow-tubing și s-au finalizat lucrările la pasarela care leagă pârtiile Constantinescu și Sfântul Gheorghe. Pârtia de snow-tubing are 200 de metri, este situată în apropierea pârtiei Platoul Soarelui și este dotată cu o instalație specială care trage un colac de la baza pârtiei până în partea superioară. Acolo, colacul se desprinde de instalație și coboară cu viteză în vale. Noua pârtie poate deservi 500 de turiști pe oră, iar prețul pentru o urcare este de trei lei.

Și în stațiunea montană Parâng din masivul cu același nume turiștii au început să facă rezervări pentru Revelion.

Proprietarii unei vile din apropierea uneia dintre pârtii organizează concerte în aer liber atât de Crăciun, cât și de Revelion.

„Am menținut prețurile la nivelul anului trecut. Turiștii plătesc 150 de lei de persoană pe noapte, pensiune completă și 150 de lei masa de Revelion. Am construit o scenă în aer liber și vor fi mai multe concerte de Crăciun și de Revelion. De Crăciun vom tăia un porc și îl vom pregăti lângă focul de tabără”, spune administratorul vilei, Stelian Zanet, care menționează că turiștii vor avea parte de multe suprize, iar la dorința lor se pot organiza spectacole folclorice sau petreceri speciale.

În stațiunea Parâng mai sunt încă locuri libere în unele cabane, pentru Revelion. Astfel, administratorii unei alte vile au venit cu o ofertă de 1.000 de lei de persoană pentru cinci nopți de cazare cu demipensiune.

„Oferta noastră este de cinci nopți, dar efectiv sunt șase zile în care turistul stă la noi, iar în preț sunt incluse demipensiune și masa festivă de Revelion, iar în seara de 30 decembrie turiștii au acces gratuit pe pârtia din apropierea vilei, pârtie care e dotată cu nocturnă. Mai avem aproximativ jumătate din cele 30 de locuri libere și așteptăm turiștii”, spune Doru Guran, administratorul vilei.

În județul Gorj, turiștii preferă stațiunea Rânca, unde cele mai multe pensiuni sunt ocupate de Crăciun și Revelion, însăî mai există și unități de cazare care mai dispun de locuri libere.

Constantin Pănescu, proprietar al unei pensiuni situate la baza principalei pârtii de schi din Rânca, spune că pentru Crăciun unitatea este ocupată în proporție de 60 la sută, în timp ce pentru Revelion locurile au fost rezervate încă din luna octombrie.

„O cameră de două persoane, cu pat matrimonial, cu baie proprie și alte facilități, costă 150 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus, iar masa festivă este de 80 de lei. Avem în meniu de toate, de la sărmăluțe cu mămăliguță, până la fripturi de porc, pomana porcului, curcan la cuptor, plus băuturi autohtone. Noi suntem chiar la baza pârtiei și când văd turiștii zăpada de un metru și jumătate, de regulă, cei mai mulți se gândesc deja cum să revină și anul viitor”, spune proprietarul pensiunii.

Prețuri similare sunt și la o altă pensiune al cărei proprietar afirmă că toate locurile de cazare au fost rezervate încă din toamnă.

Patronul unui hotel de patru stele spune, la rândul său, că în cazul hotelurilor gradul de ocupare este mai redus. El susține că, deși a redus substanțial prețurile, gradul de rezervare este mai mic decât cel din anii trecuți, hotelul fiind renovat complet în 2012, după ce a fost afectat de un incendiu.

„Am redus prețurile de am ajuns ca pentru o familie să nu fie un tarif mai mare de 800 de lei trei nopți de cazare, cu mic dejun. Masa festivă este extrem de bogată, cu un meniu diversificat, dar oamenii parcă nu mai sunt interesați să vină aici. Noi oricum nu ieșim în câștig pentru că sunt cheltuieli mari pe care trebuie să le suportăm, iar formațiile de muzică au ridicat și ele tariful foarte mult”, se plânge proprietarul hotelului.

Turiștii care vor veni la Rânca în perioada sărbătorilor vor avea la dispoziție șase pârtii, cea mai mare având o lungime de 900 de metri. Două dintre pârtii au fost amenajate în această toamnă, una fiind de tubing și având circa 100 de metri lungime, la intrarea în stațiune dinspre orașul Novaci. În aceeași zonă a fost amenajată și o pârtie pentru copii, acolo putând fi găsit și un centru care închiriază echipamente de schi.

La Clisura Dunării, în județul Mehedinți, prețul unui sejur pornește de la 500 de lei de persoană pentru trei nopți de cazare.

Vicepreședintele Asociației Turism și Agrement „Cazanele Dunării”, Doru Oniga, spune că majoritatea pensiunilor de pe Clisura Dunării au pachete speciale pentru Revelion, însă doar câteva unități organizează și Crăciunul.

Pachetele includ croaziere pe Dunăre și drumeții pe Muntele Ciucarul Mare.

Pentru Revelion, la o pensiune de trei margarete tariful este de 550 de lei de persoană pentru un sejur de trei nopți cu demipensiune, fiind inclusă masa festivă de Anul Nou. Patru nopți de cazare costă 650 de lei, iar pentru cinci nopți turiștii trebuie să plătească 700 de lei.

La o pensiune de patru stele, de Revelion tariful este de 600 de lei de persoană pentru trei nopți, cu mic dejun, masă festivă și cină de Sfântul Vasile, în timp ce pentru patru nopți tariful este de 700 de lei de persoană.

Gradul de ocupare în pensiunile de pe Clisura Dunării este de 50 la sută, iar pentru a atrage turiștii administratorii oferă bonus a cincea noapte de cazare gratuită, fără a avea însă inclusă croaziera pe Dunăre.

Pentru cei care aleg pensiuni ce nu au incluse în preț croaziere pe Dunăre există posibilitatea de a apela la operatorii din zonă care oferă astfel de servicii contra cost. Astfel, pentru o croazieră pe o ambarcațiune cu zece locuri costul este de 300 de lei, dar acestea se organizează de sărbători în funcție de condițiile meteo.

Administratorii pensiunilor spun că meniurile conțin produse tradiționale românești, stropite cu țuică fiartă sau afinată, dar și saramura de pește, specificul zonei.

Pe de altă parte, sunt pensiuni pe Clisura Dunării care au oferte de Revelion doar pentru grupuri.

Într-o pensiune de patru margarete de pe Clisura Dunării oferta pentru un grup de cel puțin zece familii este de 1.600 de lei pentru două persoane în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, în tarif fiind incluse cazarea, trei mese și cina festivă din noaptea de Revelion.

Oferta de Crăciun este ceva mai restrânsă, multe dintre pensiunile de pe Clisura Dunării fiind închise între 24 și 30 decembrie. Cele care totuși oferă sejururi au tarife de 400 de lei și 500 de lei de persoană pentru două, respectiv trei nopți. Tarifele includ cazarea, micul dejun și cina festivă din noaptea de Crăciun.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Care sunt cele mai curate aeroporturi din lume? Doar unul este în Europa!