Prima pagină » Magazin » Gestul impresionant făcut de un bărbat care a câștigat la loto 29 de milioane de euro

Gestul impresionant făcut de un bărbat care a câștigat la loto 29 de milioane de euro

Gestul impresionant făcut de un bărbat care a câștigat la loto 29 de milioane de euro
Un bărbat din Marea Britanie care a câștigat 40 de milioane de dolari la Loterie a impresionat întreaga lume datorită gestului pe care l-a făcut.

Un bărbat din Canada are a câștigat echivalentul a 29 de milioane de euro la loto a impresionat întreaga lume, după ce norocosul a decis să doneze întreaga sumă centrelor pentru îngijirea bolnavilor de cancer, în memoria soției lui, care a murit anul trecut din cauza acestei boli, relatează Daily Mail.

Tom Crist, în vârstă de 64 de ani, a povestit că a primit marea veste în luna mai, în timp ce se afla la o partidă de golf. Neștiind însă cum să reacționeze și nici ce să facă cu banii, Tom a păstrat totul secret chiar și față de cei patru copii ai săi.

Zilele trecute, bărbatul a luat decizia de a dezvălui totul, anunțând totodată că absolut întreaga sumă de bani câștigată va fi donată către centrele de caritate care se ocupă de îngrijirea bolnavilor de cancer.

„Am fost suficient de norocos de-a lungul carierei mele, am lucrat 44 de ani pentru aceeași companie”, a explicat Tom. „Am avut parte de mult bine. Am câștigat suficient cât să pot avea grijă de mine, de copiii mei (…). Nu am nevoie cu adevărat de banii aceia”, a argumentat el.

Foto: Daily Mail

Tom Crist a mărturisit că juca deseori la loto, dar că niciodată nu a câștigat mai mult de 30 de euro.

„Nici măcar nu știam exact la care dintre trageri am câștigat, sau care au fost numerele extrase”, și-a amintit el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Christa Pike, în stare critică după execuția eșuată din SUA. Avocații cer schimbarea pedepsei
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!