Prima pagină » Știri » Pricopie: Anul acesta decidem dacă în 2015 includem grupa mare în învățământul obligatoriu

Pricopie: Anul acesta decidem dacă în 2015 includem grupa mare în învățământul obligatoriu

Pricopie: Anul acesta decidem dacă în 2015 includem grupa mare în învățământul obligatoriu
Decizia prin care grupa mare ar putea fi cuprinsă, din septembrie 2015, în învățământul obligatoriu, durata acestuia crescând astfel de la 11 la 12 ani, va fi luată până la sfârșitul acestui an, a declarat, ministrul Educației, Remus Pricopie.

Decizia prin care grupa mare ar putea fi cuprinsă, din septembrie 2015, în învățământul obligatoriu, durata acestuia crescând astfel de la 11 la 12 ani, va fi luată până la sfârșitul acestui an, a declarat, ministrul Educației, Remus Pricopie.

„Fiecare măsură pe care o introducem trebuie să fie fundamentată, foarte bine pregătită și să reprezinte consensul discuțiilor cu toți responsabilii din sistem. Dacă nu am fi aprobat, în decembrie, o ordonanță de urgență de modificare a Legii educației, în inauarie trebuia să mergem pe cinci ani gimnaziu și trei ani liceu, idee respinsă de toți actorii din sistem. De aceea, încă de acum, analizăm și posibilitatea de a modifica Legea educației pentru a introduce grupa mare în învățământul obligatoriu, proiect bine primit”, a explicat ministrul Educației.

Potrivit lui Pricopie, în prezent, în grupa mare sunt cuprinși 98-99 la sută dintre copiii cu vârsta între 5 și 6 ani.

„Exact pentru acest 1-2 la sută dintre copiii care nu merg la grădiniță vrem să introducem învățământul obligatoriu de la cinci ani. Acest lucru va duce la creșterea duratei învățământului obligatoriu la 12 ani”, a spus ministrul.

Prin comparație, la nivel european, sunt țări unde învățământul obligatoriu începe și de la trei ani. „Sigur, nu foarte multe, dar sunt”, a adăugat Remus Pricopie.

În același context, ministrul Educației afirmă că tendința în educație este de scădere a vârstei la care începe învățământul obligatoriu.

„Această măsură nu a fost cuprinsă în ordonanța de urgență din decembrie, pentru că nu a fost discutată suficient. Ceea ce este foarte important este aceea că pentru a introduce grupa mare în învățământul obligatoriu nu este necesară o nouă infrastructură, ci măsura ar fi introdusă mult mai simplu. Grupa mare rămâne la grădiniță. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la grădiniță. Trebuie asumat din 2014. Dacă se ia această decizie, mergem pe 12 ani de învățământ obligatoriu. Această prevedere ar intra în vigoare din septembrie 2015”, a adăugat Pricopie.

După ce va fi adoptată respectiva prevedere, învăățământul obligatoriu va începe la cinci ani și se va încheia după finalizarea clasei a X-a.

„Vom avea astfel, 12 ani obligatorii, ceea ce pentru România ar însemna un salt extraordinar. Discuțiile privind creșterea numărului de ani de studii obligatorii au început încă din anii ’80. Așa s-a ajuns la zece ani obligatorii, deși se dorea să se ajungă la 12 ani. Ar fi fost foarte bine dacă s-ar fi făcut în anii ’80 sau măcar în prima parte a anilor ’90. Nu s-a întâmplat. Încercăm acum, după 24-25 de ani, să rezolvăm acest obiectiv. Impactul asupra dezvoltării copilului și calității educației va fi foarte mare, pentru că un copil care este deja într-un sistem formal de educație de la cinci ani are rezultate mult mai bune decât unul care nu participă la sistemul de euducație formală”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Pricopie, peste patru-cinci ani, vârsta de la care începe învățământul obligatoriu ar trebui, probabil, să fie coborâtă din nou, spre patru ani.

„Probabil, peste patru-cinci ani, ar trebui să mergem mai departe și să coborâm vârsta către patru ani. Dar acum nu are rost să detaliem acest subiect. Insist, însă, să fac o precizare. Nu este vorba despre experimente, ci de reglaje pe care orice sistem viu, iar sistemul de învățământ este un sistem viu, trebuie să le suporte, pentru că altfel nu ține pasul cu tendințele de la nivel internațional”, a spus ministrul Educației.

Legea educației naționale (1/2011) a fost modificată în decembrie 2013 printr-o ordonanță de urgență care, printre altele, menține durata de patru ani pentru ciclul gimnazial și liceu, mărind totodată durata învățământului obligatoriu de la 10 la 11 ani.

„Documentul menține forma existentă a ciclului gimnazial și elimină forma propusă spre implementare, prin adoptarea Legii nr. 1/2011, care prevedea trecerea clasei a IX-a în învățământul gimnazial și reducerea liceului la o durată de trei ani. Vorbim de creșterea duratei învățământului obligatoriu de la 10 la 11 ani. Prin introducerea clasei pregătitoare și prin menținerea duratei de patru ani a
liceului, învățământul obligatoriu crește de la o durată de 10 ani la una de 11 ani. Prin urmare, învățământul obligatoriu va fi format din: clasa pregătitoare; clasele I – VIII; clasele IX – X, pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv primii doi ani ai școlii profesionale, pentru cei care aleg traseul învățământului profesional și tehnic”, a explicat atunci Remus Pricopie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
„Femeile luptă la fel de bine ca bărbații”. Fostul trimis special al SUA, Keith Kellogg, susține extinderea mobilizării în Ucraina
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?