Prima pagină » Știri » 95 de persoane în stare gravă, transportate cu aeronave SMURD în ultima săptămână

95 de persoane în stare gravă, transportate cu aeronave SMURD în ultima săptămână

95 de persoane în stare gravă, transportate cu aeronave SMURD în ultima săptămână
Aproape 100 de persoane au avut nevoie de transport de urgență cu avionul

Un număr de 95 de persoane în stare gravă au fost transportate cu aeronave SMURD în perioada 24 – 31 ianuarie, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat remis duminică agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în ultima săptămână, piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au intervenit pentru salvarea a 95 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD.

Intervențiile au vizat transportul medical de urgență al răniților și au presupus efectuarea a peste 89 de ore de zbor de către piloții MAI.

Astfel, arată sursa citată, au fost făcute misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD din București (22 de misiuni), Constanța (șapte misiuni), Târgu Mureș (șase misiuni), Craiova (patru misiuni), Iași (patru misiuni), Arad (o misiune), precum și Unitatea Specială de Aviație București (35 misiuni) și Unitatea Specială de Aviație Iași (cinci misiuni).

SMURD folosește pentru misiunile de salvare aero-medicală elicopterul ușor multifuncțional Eurocopter EC 135 și avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI.

Pentru misiunile de umanitare sau de căutare-salvare sunt folosite elicopterul Eurocopter EC 135 și elicopterele grele de tip MI 8/17, potrivit MAI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei