Prima pagină » Sport » UEFA condamnată să plătească despăgubiri unui arbitru croat anchetat pentru trucarea unui meci

UEFA condamnată să plătească despăgubiri unui arbitru croat anchetat pentru trucarea unui meci

UEFA condamnată să plătească despăgubiri unui arbitru croat anchetat pentru trucarea unui meci
Un tribunal croat a condamnat UEFA să plătească despăgubiri de 100.000 de euro unui arbitru local, Bruno Maric, suspectat în cadrul unei anchete a forului european că a participat la trucarea unui meci, a anunțat agenția Hina, citată de AFP.

„Am învins UEFA, care se credea de neatins, la fel ca și funcționarii săi, care cred că pot trata oamenii așa cum m-au tratat pe mine”, a declarat Maric după verdictul pronunțat de un tribunal din Daruvar.

Bruno Maric a depus plângere contra UEFA în 2011 și a solicitat daune de un milion de euro pentru „suferință psihică”.

El a fost acuzat de un anchetator UEFA, Robin Boksic, de implicare într-un meci bănuit a fi fost trucat, finala Cupei Croației din 2009. Anchetatorul UEFA a fost apoi concediat de instanța europeană.

Maric a refuzat o propunere UEFA de a rezolva acest diferend pe cale amiabilă, contra unei sume de 10.000 de euro, conform avocatului Vladimir Gredelj.

Bruno Maric vrea să facă apel la decizia tribunalului pentru a solicita pagube mai mari decât cele care i-au fost acordate, a mai spus Gredelj.

Recomandarea video

Mediafax
Sorin Grindeanu i-a dat dreptate lui Nicușor Dan: „Nu prea a fost nevoie de majorarea TVA”
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Călăul lui Gheorghe Chindriș, dezvăluiri uluitoare. Motivul pentru care tânărul de 26 de ani l-a ucis pe fostul director de la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Rușii din prima linie se plâng de o alternativă internă la Starlink: „Sunt de tot rahatul”
Mediafax
Grindeanu s-a dezlănțuit: „Toată vara am văzut cât de hoți sunt primarii, cum își angajează amantele și neamurile la primărie”
Click
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Digi24
Reacție din AUR după ce Curtea Constituțională a aprobat tăierea pensiilor magistraților
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Ce se întâmplă doctore
Destinul a 'lucrat' pentru cele două handbaliste de la CSM București care și-au oficializat relația! Detalii neștiute despre Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Experiment: Bonobo, capabil de „jocuri imaginare”