Prima pagină » Știri » Tânăr care încerca să fure dintr-un autoturism, împușcat în picior de polițiști

Tânăr care încerca să fure dintr-un autoturism, împușcat în picior de polițiști

Tânăr care încerca să fure dintr-un autoturism, împușcat în picior de polițiști
Un tânăr de 28 de ani care a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure dintr-un autoturism, la Constanța, a fost împușcat în piciorul stâng de către unul dintre agenți, după ce fugise de oamenii legii, refuzând să oprească la somațiile acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, un echipaj a intervenit, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.00, în urma unei solicitări, pe strada Solidarității din municipiul Constanța, unde un tânăr spărsese geamul unui autoturism parcat.

Polițiștii l-au găsit pe tânăr acolo, însă acesta a fugit când i-a văzut, abandonând în zonă două radio-CD-uri. Polițiștii au plecat în urmărirea sa, iar unul dintre agenți, după ce l-a somat să se oprească, a folosit arma din dotare și a tras două focuri în plan vertical și trei în direcția fugarului, care a reușit totuși să scape.

După aproximativ trei ore de căutări, oamenii legii l-au găsit pe tânăr, care se ascunsese pe acoperișul unui bloc. El fusese împușcat în piciorul stâng și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, medicii spunând că rana este superficială.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!