Prima pagină » Știri » Evaluare Națională 2014 – Subiecte Română și barem de corectare. Absolvenții clasei a VIII-a au susținut luni prima probă la examenul de evaluare națională

Evaluare Națională 2014 – Subiecte Română și barem de corectare. Absolvenții clasei a VIII-a au susținut luni prima probă la examenul de evaluare națională

Evaluare Națională 2014 - Subiecte română și barem, pe gândul.

Evaluare Națională 2014. Aproximativ 167.000 de absolvenți au susținut luni proba la limba română, prima în cadrul examenului. În cursul zilei  Gândul vă oferă în timp real toate informațiile despre Evaluare Națională 2014 – calendar, subiecte barem și Rezultate Evaluare Națională 2014. Ministerul Educației arată că numărul de absolvenți înscriși în acest an este mai mare decât cel de anul trecut, când au participat 162.331 absolvenți. Cei mai mulți elevi sunt în București, unde susțin examenul 11.655 elevi, în 203 centre.  Proba scrisă de la limba română de la  Evaluare Națională 2014 a început la ora 9:00, moment în care s-au deschis plicurile sigilate care conțineau varianta de subiecte multiplicată, în fiecare sală în care se susține examenul.

DESCARCĂ DE AICI BAREM SUBIECTE ROMÂNĂ DE LA EVALUARE NAȚIONALĂ 2014

Examenul de Evaluare Națională 2014 continuă marți cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, iar miercuri va avea loc ultimul test, la Matematică. Rezultatele vor fi afișate vineri 27 iunie, până la ora 16:00. În aceeași zi pot fi depuse contestațiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 1 iulie.

Evaluare Națională 2014 UPDATE 10:02. Elevii au avut de rezolvat două subiecte cu mai multe cerințe, notate în total cu 78 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu. Alte 12 puncte au fost acordate pentru redactarea întregii lucrări, respectiv pentru unitatea compoziției, coerența textului, registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului, ortografie, punctaje, vizibilitate și așezarea corectă a textului în pagină.

La primul subiect, elevii au primit un text la prima vedere – „Rânduri pentru Anul Nou”, de Ion Minulescu. Pe baza acestuia, elevii au avut de rezolvat cinci cerințe: sinonime pentru trei cuvinte, explicarea unei virgule, precizarea măsurii primelor două versuri ale poeziei, numirea a două trăsături ale genului liric și explicarea titlului.

Tot pe baza acestui text, absolvenții claselor a VIII-a au avut de redactat o compunere în care să-și exprime opinia despre semnificația mesajului poeziei semnate de Minulescu.

La subiectul al doilea, elevii au avut de rezolvat șase cerințe pe baza unui text publicistic la prima vedere, care vizau testarea capacității de a înțelege un text și cunoștințe de gramatică.

La ultimul punctul, elevii au avut de redactat o narațiune de 80-150 de cuvinte în care să povestească o întâmplare petrecută în timpul unui eveniment organizat la școală în cadrul căruia au întâlnit un scriitor contemporan.

Evaluare Națională 2014. Subiectele primite la examen:

Subiectele și baremul vor fi publicate pe edu.ro, după ora 15:00.

„Rânduri pentru Anul Nou”, de Ion Minulescu

Citeste mai mult: adev.ro/n7h6k6

Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30. Subiectele pentru Evaluare Națională 2014 sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, din subordinea Ministerului Educației, în strictă concordanță cu programele pentru Evaluare, astfel încât să aibă un nivel mediu de dificultate și să permită rezolvarea lor în 120 de minute.

Evaluare Națională 2014. Rezultate slabe la simulare

Înainte de susținerea evaluării naționale elevii de clasa a VIII-a au fost testați în privința cunoștințelor pe care le au la limba română și matematică în cadrul unei simulări naționale. Rezultatele de la această simulare la Evaluare Națională 2014 arată că 48,8% dintre elevii prezenți au obținut medii peste 5.

De asemenea, 66,95% dintre elevi au luat peste 5  la Limba română și doar 30,4% la Matematică. Scopul simulării a fost aducerea în atenția elevilor și a profesorilor lor a situației reale privind pregătirea înainte de evaluarea națională din vară. Rezultatele pe județe arată că cel mai ridicat procent la Limba română a fost  Bucureștiului, unde 81,23% dintre elevi au obținut note peste 5, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în județul Harghita – 38,72%. La Matematică, primul loc a fost ocupat tot de București, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent a fost în județul Caraș-Severin- 19,33%.

Evaluare Națională 2014. Ce s-a întâmplat în ultimii ani

În 2013, 75% dintre elevii care au participat la Evaluarea Națională au obținut note peste 5. Numărul elevilor care au luat peste 5 a fost cu aproape 10% mai mare  față de 2012, când  66,12% dintre elevi au obținut note peste 5.

În 2011, 81,79% dintre elevi au obținut note peste 5, în 2010 – 85,97%, în 2009 – 88,90%, în 2008 – 89,93%, în 2007 – 77,96%, în 2006 – 67,16%, în 2005 – 62,39 și în 2004 – 71,38%.

Notele de la Evaluare Națională 2014 contează în proporție de 75% pentru admitere

Față de anii trecut, rezultatele de la Evaluare Națională 2014 vor conta mai mult pentru admiterea la liceu. Ministerul Educației a decis ca de anul acesta media de admitere se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%,  și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere se face astfel: MA= (ABS+3 EN):4 (media de admitere este egală cu media generală de absolvire de la gimnaziu plus de trei ori media generală de la evaluarea națională, totul împărțit la patru)

Unde:  MA = media de admitere;  ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

Anul trecut, 75,91 la sută dintre elevi au obținut peste 5 la Evaluarea Națională, cu aproape 10 la sută mai mulți decât în 2012, potrivit datelor finale, înainte de rezolvarea contestațiilor, centralizate de Ministerul Educației. Ponderea candidaților cu medii peste 5 la Evaluarea Națională a scăzut cu 0,2 puncte, la 75,89 la sută, după soluționarea contestațiilor.

Evaluare Națională 2014. CALENDAR

23 iunie  Limba și literatura română – probă scrisă

24 iunie  Limba și literatura maternă – probă scrisă

25 iunie  Matematica – probă scris

27 iunie Afișarea rezultatelor (până la ora 16)

27 iunie  Depunerea contestațiilor (orele 16 – 20)

28 iunie-30 iunie Rezolvarea contestațiilor

1 iulie Afișarea rezultatelor finale după contestații

Gândul vă oferă în timp real toate informațiile despre Evaluare Națională 2014 – calendar, subiecte barem și Rezultate Evaluare Națională 2014.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lukașenko ar fi gata să-l „trădeze” pe Putin la momentul potrivit
Digi24
Care ar putea fi următoarea țară atacată de Putin: România, vizată direct. Republica Moldova, una dintre ținte (Atlantic Council)
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Harta autostrăzilor din România, după două decenii de șantiere: „Lumea se obișnuiește repede cu binele”
Mediafax
Pompierii români în acțiune în Grecia. Salvatorii noștri se luptă cu flăcările grecilor
Click
Dan Negru, mesaj controversat la început de an școlar. Prezentatorul, revoltat de un obicei păstrat de zeci de ani în școli: „O pedeapsă militară”
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Ce se întâmplă doctore
Corina Bud a pozat nud și a pus fotografia pe internet. Cum arată artista la 46 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Îndulcitorii populari pot lăsa efecte profunde care durează generații întregi
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!