Prima pagină » Știri » Șeful Parchetului Bacău, sub protecție după ce a fost amenințat de interlopul eliberat din greșeală

Șeful Parchetului Bacău, sub protecție după ce a fost amenințat de interlopul eliberat din greșeală

Șeful Parchetului Bacău, sub protecție după ce a fost amenințat de interlopul eliberat din greșeală
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Bacău, Felix Bănilă, și familia sa au intrat într-un program special de protecție, după ce acesta a primit o scrisoare de amenințare de la bărbatul condamnat pentru tentativă de omor asupra lui Dumitru Mironescu și care fost eliberat din greșeală din arest.

Eliberarea din greșeală, din arestul Poliției Capitalei, a lui Adrian Botez, condamnat definitiv la zece ani de închisoare pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu a determinat luarea unor măsuri speciale de protecție pentru șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă, și pentru familia acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protecția pentru Felix Bănilă a fost luată la solicitarea acestuia, după ce prim-procurorul a primit pe adresa Parchetului o scrisoare de amenințare din partea interlopului băcăuan, expediată din arestul Poliției Capitalei cu o noapte înainte ca acesta să fie eliberat din greșeală. Șeful Parchetului Bacău este cel care a desfășurat ancheta în dosarul în care Adrian Botez, zis „Țâță”, a fost cercetat pentru tentativă de omor.

„Scrisoarea pe care am primit-o de la Botez conține un anumit mesaj, care poate fi interpretat ca o amenințare. După ce m-a apreciat pentru modul în care mi-am desfășurat activitatea, în finalul scrisorii îmi spune că este «ferm convins» că se vor reîntâlni, «în poziția confortabilă a două persoane deopotrivă onorabile». În aceste condiții, desigur că mi-am luat niște măsuri speciale, în sensul că mi-am reinstituit măsura de protecție atât pentru mine, cât și pentru familie, pe care am mai avut-o și în trecut”, a declarat corespondentului MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.

Potrivit acestuia, interlopul Adrian Botez trăiește din filme, având drept model „Nașul”.

Potrivit unor surse din Poliție, trei subofițeri de la arestul Poliției Capitalei sunt cercetați de procurori, după ce l-au lăsat liber pe Adrian Botez, care a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu. Conform surselor citate, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, la arestul Poliției Capitalei a venit o minută de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare. Angajații de la arest ar fi interpretat în mod greșit documentul trimis de instanță și ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat în noaptea de luni spre marți.

Polițiștii bucureșteni l-au căutat pe Marin Botez pentru a-l reîncarcera, însă până în prezent acesta nu a fost găsit.

Adrian Marin Botez și alți șapte bărbați care, în 2011, au vrut să-l omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu au fost condamnați definitiv, în 30 iunie, la pedepse cu executare cuprinse între nouă și doisprezece ani de închisoare, în dosarul cunoscut ca „Bariera”.

Ceilalți șapte condamnați – Claudiu Laurențiu Păvalucă, Cătălin Bogdan Rusu, Constantin Manea, Vlăduț Romeo Zîmbrean Sbranca, Vasile Stoleru, Valentin Dorin Păvălucă și Constantin Cătălin Crăciun – erau toți în arest la data condamnării definitive.

Adrian Marin Botez, dat în urmărire națională din mai 2011, fusese prins în apropierea instanței supreme, în luna mai, chiar în ziua când se judeca dosarul său de tentativă de omor, ulterior fiind dus în arestul Poliției Capitalei.

Dumitru Puiu Mironescu a fost victima unei tentative de asasinat, în 14 februarie 2011, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Lilieci, din municipiul Bacău, agresiune comisă de mai multe persoane din anturajul lui Adrian Botez.

Adrian Botez îl considera pe Dumitru Mironescu implicat în asasinarea lui Gheorghiță Mararu, care a fost împușcat de Cristian Chilat, zis „Falău”, în noiembrie 2010, în răfuiala de la Cafe Latino, din municipiul Bacău. În aprilie 2012, Falău a fost condamnat definitiv la 19 ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat și nerespectarea regimului armelor.

Teodor Istrate, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cometa 3I/ATLAS, observată în timp ce împrăștie cu apă prin Sistemul Solar