Prima pagină » Economic » Impactul economic al eliminării Braziliei de la Cupa Mondială

Impactul economic al eliminării Braziliei de la Cupa Mondială

Impactul economic al eliminării Braziliei de la Cupa Mondială
Analiștii au păreri împărțite despre impactul umilitoarei înfrângeri a Braziliei în semifinala cu Germania asupra economiei țării, unii considerând că ar putea duce la schimbarea președintelui în alegerile din toamnă și a politicii economice, în timp ce alții cred că impactul va fi nesemnificativ.

Înfrângerea Braziliei în semifinala cu Germania, cu 7-1, ar putea fi în cele din urmă o veste bună pentru națiunea demoralizată și furioasă, potrivit analiștilor UBS, care consideră că eșecul ar putea duce la alegerea unui alt președinte în toamnă și implicit la o politică economică mai eficientă, relatează Washington Post.

„Cred că Cupa Mondială contează foarte mult pentru economia Braziliei”, a declarat luna trecută Jorge Mariscal, unul dintre autorii raportului băncii elvețiene, relatează Washington Post.

În pofida dragostei Braziliei pentru fotbal, turneul a fost puternic contestat de brazilieni, în stradă, care au considerat că cheltuielile de organizare a turneului, de 11 miliarde de dolari, au deturnat fondurile publice de la obiective mai importante pentru dezvoltarea economiei.

„Nivelul de nemulțumire față de guvern și condițiile sociale a ajuns la niveluri fără precedent”, a spus Mariscal, adăugând că, potrivit sondajelor, mai puțin de jumătate din populație a susținut organizarea competiției în Brazilia.

El a arătat că o susținere atât de scăzută este extrem de neobișnuită într-o țară care „trăiește și moare pentru fotbal” și a explicat că victoria Braziliei ar fi justificat decizia guvernului președintelui Dilma Rousseff de a găzdui competiția.

În cazul înfrângerii, campania lui Rousseff pentru obținerea unui nou mandat în toamna acestui an ar putea deveni și mai dificilă.

„Presiunea asupra jucătorilor și a guvernului, pentru victorie, este extraordinară”, a argumentat Mariscal.

Potrivit raportului UBS, eliminarea echipei Braziliei din competiție ar putea determina creșterea cotației acțiunilor braziliene, susținute de speranțele investitorilor de schimbare a puterii și a politicii economice.

Înfrângerea cu 7-1 în fața Germaniei a fost atât de zdrobitoare încât această evaluare ar putea să nu mai fie valabilă, a declarat Geoffrey Dennis, director pentru strategie pe piețe emergente la UBS, citat de Bloomberg.

El consideră că înfrângerea Braziliei afectează șansele lui Rousseff de a fi realeasă, în timp ce amploarea pierderii ar putea reduce încrederea investitorilor și a populației în economie.

„Este o înfrângere atât de umilitoare încât te face să te întrebi dacă nu va avea un impact negativ asupra psihicului brazilienilor. Oamenii vor gândi: economia are probleme, nu putem obține creștere, iar acum nu avem nici măcar o echipă de fotbal decentă”, a spus Dennis.

Alți analiști consideră că eșecul echipei Braziliei va avea un impact limitat asupra economiei țării.

„Perspectivele de creștere ale economiei braziliene erau deja scăzute pentru acest an, înfrângerea nu va schimba mare lucru”, a declarat Mauro Toldo, analist la Dekabank în Frankfurt, citat de publicația franceză Les Echos.

Guvernul anticipează pentru acest an o creștere economică de 2,3%-2,5%, iar analiștii un avans de numai 1,6%.

Pentru Juan Carlos Rodado, analist la banca franceză Natixis, înfrângerea echipei Braziliei întărește estimările negative ale băncii referitoare la evoluția consumului din această țară.

„Anticipăm încetinirea creșterii ecomnomice la numai 1% în 2014, de la 2,5% în 2013”, a spus Rodado.

El a adăugat că nemulțumirile sociale vor continua, iar realegerea lui Rousseff nu este garantată.

„Investițiile realizate pentru Cupa Mondială sunt nesemnificate față de mărimea economiei, nu este o infrastructură de care să profite economia pe termen lung”, a explicat Mauro Toldo.

Brazilia, cu 200 de milioane de locuitori, este cea mai mare economie din America Latină. În ultimii trei ani creșterea economică a fost mediocră, de 2,7% în 2011, de 1% în 2012 și 2,5% în 2013.

Bursa din Brazilia este închisă pentru o sărbătoare publică, dar certificatele americane de depozit ale companiei de stat Petroleo Brasileiro sunt în creștere cu 0,4% la bursa din New York.

Indicele brazilian de referință Ibovespa a avansat cu 19% de la un nivel minim atins pe 14 martie, în condițiile în care popularitatea în scădere a președintelui Rousseff a provocat speculații că o nouă administrație va contribui la relansarea economiei.

De la venirea la putere a lui Rousseff, creșterea economiei braziliene a încetinit la o medie de 2% pe an, cel mai lent ritm după președinția lui Fernando Collor, care a demisionat în 1992 din cauza acuzațiilor de corupție.

Politicile lui Rousseff de revigorare a economiei au provocat o inflație anuală de peste 6,5%, limita superioară a intervalului țintit de guvern.

Înfrângerea suferită marți, cea mai gravă din istoria țării, a spulberat speranțele de a șterge pierderea finalei Cupei Mondiale din 1950, pe teren propriu.

Echipa Braziliei va juca pentru locul al treilea, pe 12 iulie.

După meciul de marți, autoritățile au raportat producerea unor violențe izolate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Care sunt candidații cei mai căutați pe piața locurilor de muncă în acest moment
Digi24
„Războiul a atins apogeul și se mută în Europa”. Avertismentul liderului uneia dintre cele mai eficiente unități din armata ucraineană
Cancan.ro
Rodica Stănoiu va fi deshumată?! Detalii despre ultimele ore ale fostei ministrese: a ajuns la camera de gardă 'subnutrită și lovită'
Prosport.ro
Imaginile momentului cu Cristina Neagu după ce a plecat din România. Vacanță de vis în Hawaii
Adevarul
Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri
Mediafax
Impulsivitatea cumpărăturilor de Crăciun. Cum ne influențează neuromarketingul și ce spun specialiștii
Click
Monica Pop a spus care este rețeta pentru creșterea imunității. Nu recomandă Vitamina C: „O prostie”
Digi24
Polonia vrea să trimită Ucrainei întreaga sa flotă de MiG-29. Ce oferă Kievul în schimb
Cancan.ro
Rodica Stănoiu va fi DESHUMATĂ?! Detalii tulburătoare despre ultimele ore ale fostei ministrese: a ajuns la camera de gardă 'subnutrită și lovită'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Simona Mihăescu, fosta prezentatoare a emisiunii „Rețeta de acasă”? Cu ce se ocupă după ce a părăsit televiziunea. E total schimbată
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Dacia Sandero facelift poate fi achiziționată în România. Cât costă modelul pe piața locală
Descopera.ro
Semne de activitate detectate pe obiectul interstelar 3I/ATLAS
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Am găsit o metodă să slăbim...
Descopera.ro
Peste 200 de figurine egiptene „excepționale” au rezolvat un vechi mister