Prima pagină » Sport » Decizia luată de Serena Williams după MOMENTUL DELICAT și INEXLICABIL de la Wimbledon

Decizia luată de Serena Williams după MOMENTUL DELICAT și INEXLICABIL de la Wimbledon

Decizia luată de Serena Williams după MOMENTUL DELICAT și INEXLICABIL de la Wimbledon
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul clasamentului WTA, nu va participa la turneul de la Bastad (Suedia) pe care l-a câștigat anul trecut, a anunțat site-ul oficial al competiției.

„M-am decis să nu joc la Bastad, deoarece nu sunt complet refăcută. Vreau să fiu la capacitate maximă când intru pe teren, iar acest lucru nu se întâmplă acum. Săptămâna viitoare voi reveni la antrenamente”, a declarat Williams.

Serena Williams a fost eliminată în turul trei al probei de simplu de la Wimbledon, iar la dublu a abandonat meciul din turul 2, după doar trei ghemuri și o prestație considerată „ciudată” de presa internațională.

Turneul de la Bastad, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, se va disputa pe zgură în perioada 14-20 iulie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Un implant mai mic decât un bob de sare îți poate citi creierul în timp real